- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Traian Băsescu, desemnat membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă
Preşedintele Traian Băsescu a fost desemnat membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), în Adunarea Generală de joi, cu unanimitate de voturi, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.
Traian Băsescu, desemnat membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Membrii de onoare AOSR sunt cetăţeni români sau străini care s-au remarcat prin realizări în domeniul ştiinţei sau prin contribuţii aduse la dezvoltarea obiectului de activitate al AOSR şi afirmarea prestigiului AOSR. Alegerea membrilor de onoare AOSR se face la propunerea Prezidiului AOSR, cu consultarea Consiliului Onorific, şi se aprobă de Consiliul Ştiinţific. Este necesar acceptul scris al candidatului. Membrii de onoare din ţară şi din străinatate se validează de către Adunarea Generală, prin vot deschis, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare AOSR.
Propunerea de a-i acorda lui Traian Băsescu titlul de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România i-a aparţinut preşedintelui AOSR, Vasile Cândea.
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România (1936 - 1948) şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1012/30 mai 1956 şi care, în 1996, şi-a schimbat titulatura în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.
Preşedintele AOSR este profesorul universitar doctor Vasile Cândea. AOSR are în componenţă 13 secţii ştiinţifice şi filiale la Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Piatra Neamţ, Târgovişte şi Timişoara. Totodată, AOSR are în subordine mai multe institute şi centre de cercetare, o editură şi mai multe publicaţii.
Şi fostul preşedinte Ion Iliescu este membru de onoare al AOSR.
-
O rezoluţie a PE va cere mai multor state UE "să suspende imediat" expulzările romilor
Externe astăzi, 08:00
Rezoluţia comună pe care o vor prezenta patru dintre principalele grupuri politice din Parlamentul European (socialişti, liberali, verzi şi comunişti) va cere Franţei şi altor state UE "să suspende imediat" expulzarea romilor. citeşte tot
-
Băsescu, legat de vizita lui Besson şi Lellouche: Dacă vor veni să dea lecţii, nu se va rezolva nimic
Politic astăzi, 00:22
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că vizita în România a ministrului francez Eric Besson şi a secretarului de stat Pierre Lellouche, ce vizează repatrierea romilor din Franţa, nu va avea niciun efect dacă vor veni "să dea lecţii". citeşte tot
-
Băsescu: Toată lumea să plătească contribuţia de 5,5 la sută la sănătate
Politic ieri, 23:59
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că la sistemul de sănătate contribuie, în prezent, numai 4,5 milioane de persoane, menţionând că cere Guvernului lărgirea bazei de impozitare. citeşte tot
-
Antonie Solomon nu a ajuns în faţa Primăriei Craiova, deşi era aşteptat de zeci de craioveni
Social ieri, 23:52
Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon nu va mai ajunge, miercuri noapte, în faţa Primăriei Craiova, unde era aşteptat de câteva zeci de susţinători întrucât este obosit după "cele şase luni de arest preventiv" şi după drumul lung, a declarat consilierul de imagine al edilului, Florin Lobdă. citeşte tot
-
Băsescu, despre dublarea contribuţiilor la DDA: Un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca
Politic ieri, 23:39
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că proiectul supus dezbaterii publice potrivit căruia urmau să se dubleze contribuţiile pentru persoanele cu venituri din drepturi de autor a fost "un cadou pe care l-a făcut un ministru care pleca". citeşte tot
-
Băsescu va transmite în această toamnă Parlamentului proiectul de modificare a Constituţiei
Politic ieri, 23:06
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că va transmite în această toamnă Parlamentului proiectul de modificare a Constituţiei, care a fost elaborat de Guvern, acesta aflându-se, în prezent, în analiza Preşedinţiei. citeşte tot
-
Băsescu, despre situaţia în care Boc şi-ar fi depus mandatul: Eram în mare dificultate
Politic ieri, 22:17
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR1, că ar fi fost într-o mare dificultate dacă premierul Emil Boc şi-ar fi depus mandatul, deoarece se redeschidea problema majorităţii guvernamentale, iar PNL şi PSD nu sunt capabile să treacă ţara prin criză. citeşte tot
-
Băsescu: Maximul crizei a fost depăşit
Politic ieri, 22:09
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR 1, că "maximul crizei a fost depăşit", menţionând că el nu a mai făcut aprecieri pe această temă, dar acum poate spune acest lucru. citeşte tot
-
Udrea: Deocamdată nu s-a discutat despre revenirea în PDL a deputatului Silviu Prigoană
Politic ieri, 21:39
Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la Târgovişte, că, deocamdată, în partid nu a fost nicio discuţie privind revenirea în formaţiunea politică a deputatului Silviu Prigoană. citeşte tot












Un marinar desemnat om de stiinta...e ridicol domnilor...imi aminteste de Elena Ceausescu academiciana! Jenant!
eu nu am multa carte dar cred ca merita titlu de acadeamigeana, e si frumos si destept si un demn urmas al lui elenei
eu va respect si suport domule traianu banescu
Rusine!Unmitocan arogant care declara ca scoala româneasca scoate tîmpiti si ca 99% din români asculta manele,care se urca la volan dupa ce a baut si care actioneaza împotriva intereselor României (vezi Rosia Montana si flota) sa fie membru al Academiei?Nu l-as accepta nici sa spele pe jos la WC ul Academiei.Daca îl trimitem pe gigi becali si pe proasta de basescu la Strasbourg, de ce sa nu ajunga si basescu membru al Academiei? Ma gîndesc din ce în ce mai serios sa renunt la cetatenia româna.