Tudor Chirilă, Radu Jude şi Maia Morgenstern, printre membrii juriului Galei Tânărului Actor - HOP

Actorul, muzicianul şi compozitorul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, actriţa şi directoarea Teatrului Evreiesc de Stat Maia Morgenstern, scenografa Iuliana Vîlsan şi cântăreaţa şi profesoara de jazz Luiza Zan sunt membrii juriului ediţiei de anul acesta a Galei Tânărului Actor-HOP.

170 afișări
Imaginea articolului Tudor Chirilă, Radu Jude şi Maia Morgenstern, printre membrii juriului Galei Tânărului Actor - HOP

Tudor Chirilă

Anul acesta, cei 27 de concurenţi aspiranţi la titlul de cel mai bun tânăr actor vor fi priviţi şi notaţi de actorul, muzicianul şi compozitorul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, actriţa şi directoarea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti Maia Morgenstern, scenografa Iuliana Vîlsan şi cântăreaţa şi profesoara de jazz Luiza Zan, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

Gala Tânărului Actor - HOP, un program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Pentru a treia oară, consecutiv, directorul artistic al evenimentului este regizorul Radu Afrim.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Galei Tânărului Actor se va desfăşura la Costineşti, în perioada 8 - 11 septembrie.

Gala Tânărului Actor este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort Costineşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici