TVR 1 ar putea fi retransmis în Republica Moldova

TVR 1 ar putea să fie retransmis din nou în Republica Moldova, în două luni, autorităţile de la Chişinău examinând această posibilitate după ce subiectul a fost pus în discuţie de preşedintele României, Traian Băsescu, în ianuarie, când a fost în vizită la Chişinău, transmite Info-Prim Neo.

TVR 1 ar putea fi retransmis în Republica Moldova (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Posibilitatea revenirii TVR 1 în Republica Moldova a fost anunţată de ministrul moldovean al Justiţiei, Alexandru Tănase, vineri, în cadrul unui briefing. Ministrul a precizat că dosarul TVR 1, care a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), va fi discutat în curând.

Alexandru Tănase a mai spus că documentele sunt pe masa premierului moldovean Vlad Filat, iar postul ar putea să emită din nou în Republica Moldova, în două luni.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a scos la concurs frecvenţele pe care era retransmis TVR 1 încă din 2007, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Informaţionale, pe motiv că Societatea Română de Televiziune nu şi-a onorat obligaţiile financiare faţă Societatea de Radiocomunicaţii din Republica Moldova. În acelaşi an, CCA a acordat licenţa pentru Reţeaua de stat a II-a postului de televiziune 2 Plus, deşi, între timp, Societatea Română de Televiziune a anunţat că a rezolvat chestiunile financiare, mai scrie Info-Prim Neo.

În schimb, reprezentanţii TVR au declarat pentru MEDIAFAX că, în momentul de faţă, Societatea Română de Televiziune negociază cu Guvernul din Republica Moldova pentru a redobândi, pe "cale amiabilă", dreptul de a retransmite în Republica Moldova şi de a deschide un studio teritorial la Chişinău.

Conflictul din jurul retransmiterii TVR în Republica Moldova a început pe 31 iulie 2007, când Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a scos la concurs, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Reţeaua a II-a de stat, folosită de TVR 1. Motivul invocat a fost că nu s-ar fi reuşit încheierea unui nou contract cu TVR, iar cel vechi expirase. Contractul prevedea achitarea unei plăţi către Radiocomunicaţii, pentru difuzarea TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe 10 aprilie 2009, România a depus la CEDO contribuţia sa în dosarul privind obţinerea recunoaşterii dreptului de a retransmite programele TVR în Republica Moldova. MAE a transmis atunci, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că, prin intermediul Agentului Guvernamental, a trimis, la data de 10 aprilie, Curţii Europene a Drepturilor Omului observaţiile sale în calitate de terţ intervenient în cauza Societatea Română de Televiziune (SRTv) împotriva Republicii Moldova.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
TVR 1 ,
REPUBLICA MOLDOVA ,
RETRANSMISIE
COMENTARII
  • pleonasticul 28 mar 2010

    in cazul de faţă, "a retransmite" nu inseamna "a transmite din nou" , ci este un termen care se foloseste ca atare in domeniul comunicatiilor si inseamna, conform DEX, "a recepta și a transmite concomitent semnale de telecomunicații, o emisiune radiofonică ori de televiziune primită de la alt post; a realiza o retransmisie". In schimb, "a transmite" inseamna, in general, "a comunica, a spune, a zice" etc. uneori aparentele sunt inselatoare smile)

  • andrei 27 mar 2010

    "retransmis din nou" ?

    parca suna mai bine "transmis din nou" sau doar "retransmis" asemenea gresala nu este admisibila intr-o agentie de presa

    totusi, stirea e una imbucuratoare

    "reluati inca o data" astfel de stiri
    imi place acest site , dealtfel, citesc stiri in fiecare dimineata

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa