Un film despre demolările comandate de Nicolae Ceauşescu, prezentat la Arhitecture Week din Praga

Un film despre demolările comandate de Nicolae Ceauşescu va fi prezentat la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional Architecture Week Praga, care se va desfăşura între 15 septembrie şi 12 octombrie, informează Instititul Cultural Român (ICR).

388 afișări
Imaginea articolului Un film despre demolările comandate de Nicolae Ceauşescu, prezentat la Arhitecture Week din Praga

Nicolae Ceauşescu (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Tema festivalului este "Patrimoniu arhitectural şi legende (persoane legendare) în arhitectură". Obiectivul festivalului este acela de a prezenta patrimoniul arhitectural şi de a sărbători persoanele legendare care au definit multiplele stiluri şi curente ale arhitecturii, dar şi de a prezenta noile personalităţi ale secolului şi modul în care trecutul şi prezentul arhitecturii dau formă spaţiilor.

De asemenea, se doreşte ca Architecture Week 2014 să fie un punct de întâlnire între forţa conservării patrimoniului şi forţa noilor construcţii şi să aducă publicul larg mai aproape de profesioniştii care definesc viitorul oraşelor. Totodată, festivalul urmăreşte să prezinte dialogul dintre numele istorice şi arhitectura contemporană.

ICR Praga a participat la acest festival în fiecare an începând din 2010. Şi în 2014, Institutul Cultural Român din Praga va prezenta un exemplu de design arhitectural într-un mediu deschis şi participativ.

Participarea românească la festival va fi asigurată de arhitectul Marius Miclăuş şi constă în prezentarea unui film despre demolările făcute de Nicolae Ceauşescu în Bucureşti, prin amabilitatea profesorului doctor arhitect Sorin Vasilescu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, o machetă de arhitectură contemporană - Grădina cu vise - Bastionul Theresia din Timişoara, pentru expoziţia Arch World 2014, însoţită de proiecţia unui material multimedia, o selecţie de materiale grafice şi multimedia, lucrări recente ale studioului de arhitectură.

În prima zi a festivalului, pe data de 15 septembrie, va avea loc deschiderea oficială a expoziţiei Arch World 2014. Pe data de 16 septembrie, la ora 18.00, la standul României din cadrul Arch World, Marius Miclăuş va fi prezent, în calitate de coordonator, la lansarea volumului bilingv dedicat celor opt ani în care 36 de profesionişti au lucrat la proiectul Bastionului Theresia. Volumul tratează în şase capitole - concursul naţional de idei, studiile pe materiale şi restaurare, proiectul, şantierul şi rezultatul , plus ce se "întâmplă" post finalizare, o lucrare închisă în lemn cu alamă arsă în acid pe copertă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici