Un restaurant cu specific românesc din Brooklyn, promovat în publicaţia The New York Times

Restaurantul "Moldova", din cartierul newyorkez Brooklyn, este primul local cu specific românesc din New York şi a fost deschis de Radu Panfil, un basarabean care a emigrat în Statele Unite în 2005, informează site-ul nytimes.com.

1822 afișări
Imaginea articolului Un restaurant cu specific românesc din Brooklyn, promovat în publicaţia The New York Times

Un restaurant cu specific românesc din Brooklyn, promovat în publicaţia The New York Times (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)

Meniul restaurantului "Moldova", deschis în iulie 2012, este un tribut adus gastronomiei din Balcani: supe consistente, peşte proaspăt şi afumat, carne la grătar şi sarmale. Din meniu nu lipseşte mămăliga, sevită ca garnitură la cârnaţi de casă sau cu mâncare de mazăre şi cu ceapă, după cum notează site-ul publicaţiei The New York Times.

IMAGINI DIN RESTAURANT

Radu Panfil, proprietarul în vârstă de 35 de ani al restaurantului, a emigrat din Chişinău în Statele Unite în 2005. La început, a fost chelner în mai multe restaurante din New York, apoi manager, înfiinţând restaurantul din dorinţa de a crea un loc special de întâlnire pentru compatrioţii din New York, dar şi pentru amatorii de mâncare bună.

"Încă de la început, am hotărât că restaurantul avea să fie un loc de întâlnire pentru oamenii din ţara noastră, unde să se simtă ca acasă, unde să nu uite obiceiurile şi tradiţiile din ţara noastră - şi nici mirosul de mămăligă aburindă", a declarat Radu Panfil pentru The New York Times.

Şi cum ideea unui restaurant cu specific românesc s-a bucurat de succes, Radu Panfil a deschis un alt restaurant asemănător în Philadelphia, în luna august a anului trecut, iar planurile de extindere continuă, precizează publicaţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici