Un site care a publicat exclusiv ştiri pozitive, timp de o zi, şi-a pierdut 66% dintre cititori

Un site de ştiri din Rusia care a luat decizia ca, timp de o zi, să publice exclusiv informaţii pozitive, şi-a pierdut 66% dintre cititori.

4400 afișări
Imaginea articolului Un site care a publicat exclusiv ştiri pozitive, timp de o zi, şi-a pierdut 66% dintre cititori

Un site care a publicat exclusiv ştiri pozitive, timp de o zi, şi-a pierdut 66% dintre cititori

Site-ul rusesc City Reporter, care are sediul în Rostov-pe-Don, nu departe de Marea Azov, a decis să publice, la începutul săptămânii, timp de o zi, numai informaţii pozitive, informează francetvinfo.fr.

Platforma de ştiri locală şi-a anunţat intenţia cititorilor duminică, 30 noiembrie: "Aveţi sentimentul că sunteţi înconjuraţi de informaţii negative? Aveţi câteodată chef să nu citiţi ştiri deprimante dimineaţa? Credeţi că ştirile pozitive sunt un mit? Ei bine, vom încerca să dovedim contrariul mâine!".

TITLURILE ZILEI

Astfel, pe 1 decembrie, site-ul a publicat ştiri îmbucurătoare - precum construirea la timp a unui tunel în oraş -, dar şi informaţii prezentate într-o lumină pozitivă. Un articol despre traficul rutier avea titlul: "Fără incidente pe şosele, în ciuda ninsorii".

Numărul cititorilor, foarte obişnuiţi cu subiectele grave, s-a redus drastic în acea zi.

Pe pagina sa de pe platforma Facebook, redactorul-şef adjunct nu şi-a ascuns tristeţea, explicând că audienţa zilnică a scăzut cu două treimi în acea zi: "Am căutat pozitivul în actualitate şi am avut impresia că l-am găsit. Dar nimeni nu îl doreşte. Aceasta este problema".

Începând de a doua zi, City Reporter s-a întors la promovarea ştirilor despre accidente şi fapte diverse pentru care este atât de apreciat.

Mai multe studii au arătat că tendinţa cititorilor este de a prefera informaţiile despre subiecte grave. În 2007, institutul de sondare a opiniei publice Pew scria că cele mai urmărite trei teme în presa americană, începând de la mijlocul anilor 1980, sunt războiul, condiţiile meteorologice nefavorabile şi problemele economice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici