Ursula K Le Guin, una dintre cele mai importante scriitoare SF, a încetat din viaţă

Romanciera americană Ursula K. Le Guin, considerată unul dintre cei mai importanţi autori de literatură SF din lume, a murit luni, la vârsta de 88 de ani, a anunţat, marţi, familia ei pe contul său oficial de Twitter, transmite AFP.

371 afișări
Imaginea articolului Ursula K Le Guin, una dintre cele mai importante scriitoare SF, a încetat din viaţă

Scriitoarea de literatură SF Ursula K. Le Guin a murit la vârsta de 88 de ani (Sursa foto: Electric Literature)

Născută în Berkeley, California, pe 21 octombrie 1929, Ursula K. Le Guin a scris 20 de romane - care explorează natura umană plasând omul în situaţii şi universuri diverse -, poezii, cărţi pentru copii şi eseuri.

Fiică a antropologului Alfred L. Kroeber şi a scriitoarei Theodora Kroeber, era licenţiată în limbi romanice la Universitatea Columbia. Ursula K. Le Guin a studiat apoi în Franţa, unde şi-a întâlnit viitorul soţ, istoricul Charles Le Guin.

Celebră pentru măiestria stilului literar şi pentru explorarea temelor legate de taoism, anarhie, feminism, psihologie şi sociologie, a debutat ca romancier în 1966, cu "Rocannon's World", şi este considerată una dintre cele mai bune autoare de science fiction şi fantasy din literatura modernă.

TITLURILE ZILEI

Ursula K. Le Guin a câştigat, pentru toate categoriile literare, zece premii Hugo şi Nebula, cele mai însemnate fiind pentru romanele "Mâna stângă a întunericului", "Deposedaţii" şi "Tehanu". În ultimii ani, s-a vorbit despre ea ca despre un posibil laureat al premiului Nobel pentru literatură.

Trilogia sa "Earthsea", în care un ucenic vrăjitor se luptă cu forţele răului, precede celebra serie "Harry Potter" a lui J.K. Rawling, motiv pentru care unii specialişti o numesc "bunica" lui Harry Potter.

Cărţile sale - care, în România, se găsesc la editura Nemira şi la Grupul editorial Art - au fost vândute în milioane de exemplare.

Scriitorul american Stephen King a scris, pe platforma online Twitter, că Le Guin a fost o autoare "printre cele mai mari", "nu numai o scriitoare de SF", ci şi "un simbol al literaturii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici