Vezi aici lista completă a câştigătorilor premiilor UNITER

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a acordat în 2010, în timpul tradiţionalei sale gale, pentru prima dată după mulţi ani, mai multe premii unor teatre din Bucureşti decât celor din provincie, premiul pentru cel mai bun spectacol fiind obţinut de Teatrul Maghiar "Csiky Gergely" din Timişoara.

100 afișări
Imaginea articolului Vezi aici lista completă a câştigătorilor premiilor UNITER

Vezi aici lista completă a câştigătorilor premiilor UNITER (Imagine: Mediafax Foto)

Marele premiu al ediţiei din 2010, cel pentru cel mai bun spectacol, a revenit spectacolului "Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi", regizat de Victor Ioan Frunză la Timişoara.

Cele mai multe trofee au primit spectacolele din Capitală - "Un duel" (Teatrul Naţional Bucureşti - două premii, pentru actori în rol secundar) şi "Casa Zoikăi" (Teatrul de Comedie - două premii, pentru actori în rol principal).

Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor celei de-a XVIII-a ediţii a premiilor UNITER:

Debut: Crina Semciuc, pentru rolul Lena din spectacolul "Leonce şi Lena", la Teatrul de Comedie din Bucureşti

Teatru radiofonic: "Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre", de Matei Vişniec, în regia lui Mihai Lungeanu, la SRR

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ana Ciontea, pentru rolul Maria din "Un duel" (Teatrul Naţional Bucureşti)

Cel mai bun actor în rol secundar: Vlad Ivanov, pentru rolul din "Un duel" (Teatrul Naţional Bucureşti)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Virginia Mirea, pentru rolul din "Casa Zoikăi", de Alexandru Tocilescu (Teatrul de Comedie din Bucureşti)

Cel mai bun actor în rol principal: George Mihăiţă, pentru rolul din "Casa Zoikăi", de Alexandru Tocilescu (Teatrul de Comedie din Bucureşti)

Cea mai bună scenografie: Iuliana Vâlsan ("Herr Paul", la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ)

Cel mai bun regizor: Alexandru Dabija, pentru "Pyramus & Thisbe 4 you" (Teatrul Odeon din Bucureşti)

Cel mai bun spectacol: "Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi", de Victor Ioan Frunză (Teatrul Maghiar "Csiky Gergely" din Timişoara)

Premiul de Excelenţă: echipa spectacolului "Faust", de Silviu Purcărete, de la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu

Premiul preşedintelui UNITER: Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER

Premiul pentru întreaga activitate: actriţa Tatiana Iekel, actorul Mircea Andreescu, scenograful Andrei Both, regizorul Mircea Cornişteanu, teatru de păpuşi - Alexandra Davidescu

Premiul senatului UNITER pentru teatru de divertisment: Toni Grecu

Premiul special pentru muzică de teatru: George Marcu

Premiul special pentru spectacol non-verbal: Gigi Căciuleanu

Pemiul special acordat de Consiliul Britanic: "Qartet", de la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului: "Jack, lunetistul", de Radu Macrinici

Premiul pentru critică de teatru (desemnat de Biroul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru): Ionuţ Sociu şi Ludmila Patlanjoglu (premiul pentru întreaga activitate)

Gala premiilor UNITER a fost transmisă în direct la TVR 1 şi Radio România Cultural, dar şi pe internet.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici