Vezi "Furtuna"sau "Două loturi" de acasă. Spectacole de succes ale Teatrului Naţional Bucureşti, difuzate online

  • Spectacole de succes ale Teatrului Naţional Bucureşti sunt difuzate online începând din 24 aprilie.
  • În fiecare weekend, de vineri până duminică, va fi difuzat câte un spectacol de referinţă din repertoriul TNB.
  • Primul spectacol propus este "Furtuna", după William Shakespeare, în viziunea regizorului bulgar Alexander Morfov.
169 afișări
Imaginea articolului Vezi "Furtuna"sau "Două loturi" de acasă. Spectacole de succes ale Teatrului Naţional Bucureşti, difuzate online

Spectacole de succes ale Teatrului Naţional Bucureşti sunt difuzate online

Spectacole de succes din repertoriul Teatrului Naţional Bucureşti vor fi difuzate online începând din 24 aprilie. Lista titlurilor propuse spre difuzare online include atât spectacole de succes din stagiunile trecute, care au fost scoase din repertoriu între timp, cât şi unele care se vor juca în continuare odată cu redeschiderea sălilor de teatru.

În fiecare weekend, va fi difuzat acelaşi spectacol, cu câte o singură reprezentaţie, de la ora 16.00, vineri, şi 18.00, sâmbătă şi duminică.

Primul spectacol propus este "Furtuna", după William Shakespeare, în viziunea regizorului bulgar Alexander Morfov.

Vor urma spectacole precum "Vizita bătrânei Doamne", de Durenmatt, în regia lui Alexander Morfov, "Două loturi", adaptarea după I. L.Caragiale şi regia fiind semnate de Alexandru Dabija, "Allegro, ma non Troppo", de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa, "Dumnezeu se îmbracă de la second-hand", de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, "Năpasta", de I. L.Caragiale, regia Radu Afrim, "Take, Ianke şi Cadîr", de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonţa etc.

Difuzarea spectacolelor va fi asigurată online pe canalul de YouTube http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti în sistem streaming live. Link-ul va putea fi accesat şi de pe pagina https://www.facebook.com/TNB.Ro/ . Spectacolele vor putea fi vizionate doar live, la datele şi orele anunţate.

Continuă, în paralel, difuzarea online a Conferinţelor TNB, zilnic între orele 14.00 - 16.00. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici