Victor Rebengiuc şi Mihai Măniuţiu vor fi premiaţi la gala UNITER

Victor Rebengiuc va primi premiul de excelenţă, iar Mihai Măniuţiu, premiul pentru întreaga activitate la categoria "regizori", la gala premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), care va avea loc pe 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

389 afișări
Imaginea articolului Victor Rebengiuc şi Mihai Măniuţiu vor fi premiaţi la gala UNITER

Victor Rebengiuc (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă la gală premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa de luni, Senatul a ales câştigătorii premiilor, printre care se numără Victor Rebengiuc şi Mihai Măniuţiu.

Astfel, premiul de excelenţă îi revine actorului Victor Rebengiuc. Pentru acest premiu au mai fost propuşi Radu Afrim, Gigi Căciuleanu, Florina Cercel, Alexandru Dabija, Mircea Diaconu, Szabó Duci, Kincses Elemér, Gheorghe V.Gheorghe, Liliana Ghiţă, Lucian Giurchescu, Tatiana Iekel, Ileana Stana Ionescu, Mihai Măniuţiu, Marin Moraru, Mitică Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Stela Popescu, Stella Rappert-Vencz, Mihai Raicu, Sanda Toma, Sergiu Tudose, Dionisie Vitcu şi Ildikó Zamfirescu.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria "actori" îi revine lui Petru Ciubotaru. Pentru acest premiu au mai fost propuşi Ion Abrudan, Traian Buzoianu, Ferenc Boér, Constantin Cojocaru, Damian Crâşmaru,Vladimir Găitan, Carol Erdös, Czintós Jozsef, Vladimir Jurăscu, Nemes Levente, Horaţiu Mălăele, Vasile Menţel, Alexandru Mereuţă, Valentin Mihaiu, Damian Oancea, Papil Panduru, Alexandru Repan, Rudy Rosenfeld, Traian Stănescu, Eusebiu Ştefănescu, Anton Tauf, Eugen Ţugulea, Valentin Uritescu, Florin Zamfirescu şi Fülöp Zoltán.

Premiul pentru întreaga activitate la categora "actriţe" îi revine Virginiei Itta Marcu. Au mai fost propuse Firuţa Apetrei, Ioana Citta Baciu, Dana Bărbosu, Simona Bondoc, Ioana Bulcă, Florina Cercel, Ioana Crăciunescu, Iarina Demian, Irene Flamann Cătălina, Monica Ghiuţă, Julieta Ghiga Szönyi, Liliana Ghiţă, Cornelia Gheorghiu, Liliana Lupan, Rodica Mandache, Adela Mărculescu, Kati Méhes, Virginia Mirea, Mihaela Murgu, Luiza Orosz, Ileana Ploscariu, Gabriela Popescu, Marinela Popescu, Stela Popescu, Aurora Prodan, Ruxandra Sireteanu, Szabó Duci, Adriana Trandafir, Leonie Waldman Eliad, Paula Sorescu Lucian, Magda Stief Mugur, Victoria Suchici - Codricel, Ileana Zărnescu şi Ildikó Zamfirescu.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria "regizori" îi revine lui Mihai Măniuţiu. Pentru acest premiu au mai fost propuşi Mona Chirilă (post-mortem), Alexandru Dabija, Valentin Dobrescu, Victor Ioan Frunză, Alexander Hausvater, Gheorghe Jora, Kincses Elemér, Dumitru Lazăr Fulga, Bocsárdi László, Horaţiu Mălăele, Radu Penciulescu, Mihai Raicu şi József Szabó.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria "scenografie" îi revine Ancăi Pâslaru. Pentru acest premiu au mai fost propuşi Puiu Antemir, Cristina Ciobanu, Luana Drăgoescu, Adriana Grand, Dragoş Georgescu, Clara Labancz, Geta Medinski, Sanda Muşatescu, Krisztina Nagy, Viorica Petrovici, Ágnes Szatmári şi Eugenia Tărăşescu Jianu.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria "critică şi istorie teatrală" îi revine lui Zeno Fodor. La această categorie au mai fost propuşi Ion Calion, Marina Constantinescu, Roxana Croitoru, Csaba Csirak, Mya Liontescu, Doru Mareş, Mircea Morariu, Ana Maria Narti, Doina Papp, Ion Parhon, Mircea Tomuş şi Mariana Voicu.

De asemenea, la gala UNITER vor fi acordate premii speciale. Astfel, jurnalistei şi traducătoarei Raluca Rădulescu îi revine premiul special pentru contribuţia la redimensionarea într-un discurs contemporan a unei cărţi fundamentale pentru practica şi teoria teatrală: K. S. Stanislavski - "Munca actorului cu sine însuşi".

Premiul special pentru teatru-dans îi revine Andreei Gavriliu şi lui Ştefan Lupu, pentru "Zic-Zac", spectacol de teatru-dans de Andreea Gavriliu "rezemată" de Ştefan Lupu, cu Andreea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin, iar premiul special pentru teatru-document îi revine Gianinei Cărbunariu, pentru spectacolul-studiu "Tipografic majuscul", coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon.

Au mai fost propuşi Stelian Stancu, de la Teatrul Gulliver Galaţi, pentru consecvenţa, constanţa în promovarea genului şi pentru organizarea celui mai longeviv festival din ţară dedicat teatrului de păpuşi; Constantin Brehnescu (artist păpuşar); Şerban Ursachi (muzica de teatru originală); Maria Mierlut (artist păpuşar); Hogea Tomiţă pentru cele cinci volume "Despre arta păpuşarilor români. Dialoguri cu maeştrii scenei", cel mai recent apărut în anul 2013, şi spectacolul "Poezia visului", pe versuri de Emil Botta în interpretarea lui Lari Cosmin Giorgescu - gest esenţial şi discret al unui creator legendar, Miriam Răducanu (producţie Unteatru).

În ceea ce priveşte nominalizările pentru cea de-a XXII-a ediţie a galei premiilor UNITER, juriul a fost alcătuit din criticii de teatru Andreea Dumitru, Sebastian-Vlad Popa şi Ionuţ Sociu.

La această ediţie a premiilor UNITER, la categoria "cel mai bun spectacol" au fost nominalizate: "Hamlet", de W. Shakespeare, regia László Bocsárdi (Teatrul "Tamási Áron" Sfântu Gheorghe),
"Maestrul şi Margareta", după Mihail Bulgakov, regia Zoltán Balász (coproducţie Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu şi Teatrul Maladype Budapesta), şi "Victor sau copiii la putere", de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

La categoria "cel mai bun regizor", juriul a făcut următoarele propuneri: Zoltán Balász, pentru spectacolul "Maestrul şi Margareta" (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu), László Bocsárdi, pentru spectacolul "Hamlet" (Teatrul "Tamási Áron" Sfântu-Gheorghe), şi Silviu Purcărete, pentru spectacolul "Victor sau Copiii la putere" (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

În ceea ce priveşte premiul pentru cel mai bun scenograf, au fost nominalizaţi József Bartha, pentru scenografia spectacolului "Hamlet" (Teatrul "Tamási Áron" Sfântu-Gheorghe), Dragoş Buhagiar, pentru scenografia spectacolului "Ce nemaipomenită aiureală" (Teatrul Naţional Cluj), şi Velica Panduru şi Zoltán Balász, pentru scenografia spectacolului "Maestrul şi Margareta" (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu).

La categoria "cel mai bun actor în rol principal" au fost propuşi László Mátray, pentru rolul titular din spectacolul "Hamlet" (Teatrul "Tamási Áron" Sfântu-Gheorghe), Cornel Răileanu, pentru rolul Personajul din spectacolul "Ce nemaipomenită aiureală" (Teatrul Naţional Cluj), şi Marius Turdeanu, pentru rolul Maestrul din spectacolul "Maestrul şi Margareta" (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu)

Pentru premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, juriul a făcut următoarele nominalizări: Alexandra Fasolă, pentru rolul titular din spectacolul "Yentl" (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti), Mariana Mihu, pentru rolul Woland din spectacolul "Maestrul şi Margareta" (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu), şi Rodica Negrea, pentru rolul titular din spectacolul "Mutter Courage" (Teatrul Mic Bucureşti).

La categoria "cel mai bun actor în rol secundar" au fost propuşi Zsolt Bogdán, pentru rolul Charles Paumelle, din spectacolul "Victor sau Copiii la putere" (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), Valer Dellakeza, pentru rolul Tót din spectacolul "Familia Tót" (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova), şi Tibor Pálffy, pentru rolul Claudius din spectacolul "Hamlet" (Teatrul "Tamási Áron", Sfântu Gheorghe).

Pentru premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar au fost nominalizate Csilla Albert, pentru rolul Esther din spectacolul "Victor sau Copiii la putere" (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), Nicoleta Hâncu, pentru rolul Elmire, soţia lui Orgon, din spectacolul "Tartuffe" (Teatrul Metropolis Bucureşti), şi Romaniţa Ionescu, pentru rolurile Mara, mama Marei, psiholog şi prezentator TV din spectacolul "Profu' de religie", de Mihaela Michailov (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova).

La categoria "critică teatrală" au fost nominalizaţi Cristina Modreanu, Mircea Morariu şi Iulia Popovici.

În ceea ce priveşte premiul pentru teatru radiofonic au fost făcute următoarele propuneri: adaptarea radiofonică a volumului "20 de ani în Siberia - Amintiri din viaţă", de Aniţa Nandriş-Cudla, regia artistică Petru Hadârcă, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune, "Belvedere", de Ana-Maria Bamberger, adaptarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune, şi două nuvele de Mihail Bulgakov - "Ştergarul cu cocoş" şi "Beregata de oţel" -, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.

La categoria "teatru TV", nominalizările sunt: "Hedda Gabler", regia artistică Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune, "Efectul Genovese", regia artistică Jon Gostin, producţie a Societăţii Române de Televiziune, şi "O noapte furtunoasă", regia artistică Mihai Manolescu, producţie a Societăţii Române de Televiziune.

Pentru premiul de debut au fost nominalizaţi Delu Lucaci, pentru rolul Agnes din spectacolul "Prăpădul" (Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi), Lucia Mărneanu şi Leta Popescu, pentru spectacolul "Parallel" (coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, Cluj-Napoca), şi Erwin Şimşensohn, pentru regia spectacolului "Yentl" (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici