VIDEO Wuhan organizează primul festival de muzică de la începutul pandemiei

  • În Wuhan este organizat primul festival de muzică clasică, de la începutul pandemiei de Covid-19
  • Spectacolul face parte dintr-un efort de a încuraja oamenii
  • Festivalul este dedicat şi muzicienilor care şi-au pierdut jobul din cauza virusului
345 afișări

În China a fost organizat primul festival de la începutul pandemiei. Concertul va fi susţinut de muzicieni din Wuhan, oraşul unde s-au găsit primele victime ale virusului.

Zou Ye, compozitorul din Wuhan, a spus că spectacolul de aseară are rolul de a încuraja oamenii, de a le reda speranţa şi de a ajuta la vindecarea lor emoţională. Festivalul este dedicat şi muzicienilor şi artiştilor care, din cauza acestor vremuri grele, nu mai pot face ce iubesc cel mai mult: muzică.

 "Suntem norocoşi şi suntem în siguranţă, cel puţin acum. Nu ştim ce se va întâmpla în viitor, dar deocamdată suntem norocoşi. Când muzicienii din lumea întreagă îşi pierd locurile de muncă, noi avem posibilitatea să începem să lucrăm cu orchestre. Nu este uşor. Suntem recunoscători pentru acest lucru" a spus compozitorul Zou Ye, pentru Associated Press.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici