- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Volumul "Zen. Jurnal 2004-2010" de Mircea Cărtărescu, lansat la Bookfest
Volumul "Zen. Jurnal 2004-2010", de Mircea Cărtărescu, a fost lansat sâmbătă seară, de editura Humanitas, la Târgul de Carte Bookfest 2011, în prezenţa autorului.
Volumul "Zen. Jurnal 2004-2010" de Mircea Cărtărescu, lansat la Bookfest (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
La eveniment a participat şi Gabriel Liiceanu, director al editurii Humanitas, care a precizat că aceasta este "cea mai grea lansare" pe care a făcut-o vreodată. El a explicat de ce volumul conţine şi sintagma "zen", specificând că nu este o aluzie la budismul zen, ci este în legătură cu motto-ul cărţii, în care un neofit îşi întreabă maestrul ce este "zen", iar acesta îi răspunde că "zen" este viaţa de toate zilele.
Liiceanu a mai spus că jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este unul clasic, adică "o punere în scenă a eului cu toate particularităţile sale", care generează "un universal, în care scriitorul se întâlneşte cu cititorul". Liiceanu a spus că cititorii au în faţă un jurnal de scriitor. Mircea Cărtărescu, personajul jurnalului, nu se prezintă publicului în afara ipostazei de scriitor al "Orbitor", trilogia de 1.400 de pagini pe care o numeşte "minunea sa" şi "suprema încordare a dorinţei".
El a mai explicat celor prezenţi la lansare că este vorba despre un jurnal de 700 de pagini, în care se vorbeşte despre crearea "Orbitor" ca o întâmplare deosebită şi unică a vieţii. De asemenea, Liiceanu a precizat că, într-un anume fel, "Zen. Jurnal 2004-2010" este cartea unui credincios. "Este o carte de mistică, foarte specială, pentru că cred că niciun alt autor nu a mai scris o carte de mistică în jurul propriului său eu", a adăugat acesta.
"Cititorii nu se vor regăsi în acest jurnal, ci vor fi uimiţi că cineva a pus în scenă ipostaza inedită a omului ca scriitor pur", a declarat Gabriel Liiceanu.
La rândul său, Mircea Cărtărescu a apreciat că "Zen. Jurnal 2004-2010" este o carte prea mare, dar că, în definitiv, cuprinde doar paragrafe din jurnalul său început în septembrie 1973. El a mai specificat că nu-şi foloseşte jurnalul doar pentru a se plânge de momentele în care nu scrie şi îl foloseşte şi pentru "a-şi încerca peniţa", dar şi pentru a comenta cărţile pe care le citeşte. "Cititorii vor fi foarte câştigaţi dacă vor citi aceste cronichete", a spus scriitorul.
Pe de altă parte, el a vorbit despre cele trei dimensiuni ale literaturii şi ale meseriei de scriitor. Pe prima treaptă, în viziunea sa, se află ocupaţia de a face literatură, în sensul unei meserii care poate fi învăţată, în timp ce pe treapta a doua este literatura ca artă, ceea ce presupune o stilistică şi o estetică deosebite, iar pe ultima şi cea mai înaltă treaptă se situează credinţa şi discursul vertical care merge spre Dumnezeu. "Nu trebuie să vorbeşti numai cu cititorii tăi, trebuie să vorbeşti şi cu Dumnezeu", a declarat Cărtărescu, subliniind că Vladimir Nabokov nu este un scriitor extraordinar şi că nu se va putea niciodată situa alături de cei mari, deoarece el rămâne la nivelul al doilea al literaturii, fără să tindă spre credinţă.
Scriitorul a adăugat că în acest jurnal, în pofida faptului că un critic ar putea identifica 10-15 profiluri psihologice aflate uneori în contradicţie, el a încercat să rămână el însuşi.
În cadrul aceluiaşi eveniment a mai fost lansată aplicaţia pentru iPad a cărţii "Enciclopedia zmeilor", semnată de Mircea Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Romană a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis - Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Volumul de proză "Nostalgia" a primit, în 2005, Premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase precum cele de la Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino. Scriitorul a fost decorat anul trecut cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, prestigioasă decoraţie acordată de statul francez în domeniul culturii.
Cea de-a şasea ediţie a Târgului de Carte Bookfest, care a debutat miercuri şi se va încheia duminică, are loc în pavilioanele 14 (C2), 15 (C1), 16 (C4), 17 (C5) şi 18 (C6) ale complexului Romexpo din Bucureşti.
-
Guvernul Ponta poate lua doar banii neutilizaţi de la primăriile fără datorii şi fără proiecte în derulare
Social astăzi, 12:58
CC spune că măsurile financiare din OUG 15 sunt constituţionale dacă se aplică numai sumelor alocate prin HG 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare proiecte externe. citeşte tot
-
Băsescu îl numeşte pe Funeriu în locul lui Turcan în Consiliul de conducere al ICR
Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeriu Turcan în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, Decretul privind eliberarea lui Valeriu Turcan din funcţia de membru în Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român. citeşte tot





Depinde daca sublinierile ("subliniind ca"...) chiar ii apartin lui sau redactorului.
Afirmatiile despre Nabokov sunt uluitoare si se aseamana cu cele facute de Basescu despre rege. Daca ar trai, Nabokov ar ride, din fotoliul lui de scriitor, de aceste afirmatii agitate cu crucea in brate. Credinta!... Nabokov era deasupra oricaror religii, iubea fiintele sub toate formele lor, nu pitindu-se…
Asta nu este scriitor la fel cum cine scrie despre asemenea aberatori de profesie, nu sunt jurnalisti de cultura. Va mai trece apa multa pe Dambovita pana cand Romania capitalista va mai da un scriitor de valoare. Da, japitele actuale gen Cartrescu sau Liceeanu, nu merita nici criticate , nici macar…