Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită, luni, la Academia Română

Un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri, vernisajul unei expoziţii dedicate lui Mihai Eminescu şi o lansare de carte sunt evenimentele prin care Academia Română va sărbători, pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale.

267 afișări
Imaginea articolului Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită, luni, la Academia Română

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită, luni, la Academia Română

Astfel, Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie şi Secţia de filologie şi literatură vor organiza simpozionul "Cultura română la ceas aniversar - Centenarul Marii Uniri", luni, de la ora 10.00, în Aula Academiei Române din Bucureşti.

Simpozionul va fi deschis de preşedintele Academiei Române, acad. Cristian Hera, şi va fi moderat de acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al forului cultural şi ştiinţific. La manifestare vor participa ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Vor susţine prelegeri acad. Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, acad. Nicolae Breban, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române. Între temele abordate se numără: reflecţii despre "naţionalism" în preajma Centenarului, cultura română şi istoria naţională, epopeea spirituală a românilor, Mihai Eminescu la Centenarul Marii Uniri, literatura şi cultura română în faţa Centenarului.

Evenimentul va fi însoţit de un moment artistic susţinut de actorii Dorel Vişan şi Ortansa Stănescu şi de violoncelistul şi compozitorul Eugen Doga, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Tot luni, de la ora 13.00, Sala "Theodor Pallady" a Bibliotecii Academiei Române va găzdui vernisajul expoziţiei "Mihai Eminescu, reper al spiritualităţii române", realizată de Cabinetul de Manuscrise şi Carte Rară.

În timpul acestui eveniment va fi lansată ediţia facsimilită a "Slujebnicului arhieresc al Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei", după manuscrisul românesc nr. 1790 din colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Cartea apare sub coordonarea Gabrielei Dumitrescu şi beneficiază de prefaţa acad. Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române.

Data naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naţionale la iniţiativa Academiei Române. Propunerea a aparţinut acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură şi fost preşedinte al Academiei Române. Anul acesta se sărbătoreşte cea de-a opta ediţie, potrivit biroului de presă al Academiei Române.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici