20 de autobuze electrice din Polonia pentru un oraş mare din România

  • Oraşul Galaţi va avea 20 de autobuze electrice, după ce Primăria a semnat joi un contract cu un producător polonez
  • Primăria vrea 20 de autobuze noi de mare capacitate, iar pentru achiziţie va plăti aproape 34 de milioane de lei.
  • Conform înţelegerii, primele două autobuze vor ajunge la Galaţi până la finalul anului
1312 afișări
Imaginea articolului 20 de autobuze electrice din Polonia pentru un oraş mare din România

20 de autobuze electrice din Polonia pentru un oraş mare din România

Primăria Galaţi va cumpăra 20 de autobuze hibrid de la producătorul polonez Solaris, compania din Polonia fiind singura care s-a prezentat la licitaţia organizată de municipalitatea gălăţeană.

Primăria vrea 20 de autobuze noi de mare capacitate, iar pentru achiziţie va plăti aproape 34 de milioane de lei.

„Pentru prima dată, gălăţenii vor putea circula cu autobuze hibrid noi, cu un consum redus de combustibil şi cu toate dotările la cele mai înalte standarde. Din primul moment am susţinut să cumpărăm doar mijloace de transport noi, urmând să aducem şi 18 tramvaie noi”, a declarat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

Noile autobuze au 12 metri lungime, trei uşi, o capacitate de transport de minimum 90 călători, podeaua coborâtă, posibilitate de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, aer condiţionat, camere video, sistem GPS şi instalaţii pentru echipamentele de e-ticketing. Conform caietului de sarcini, autobuzele care vor ajunge în parcul auto Transurb vor avea motoare diesel Euro VI, cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se va utiliza un sistem de stocare a energiei electrice.

Conform înţelegerii, primele două autobuze vor ajunge la Galaţi până la finalul anului, iar următoarele 18 vor fi livrate în cel mult 10 luni. Contractul vizează doar un lot de autobuze. În total, Primăria Galaţi vrea să cumpere 50 de autobuze electrice.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici