- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Acţionarii FP au aprobat oferta Franklin Templeton pentru administrarea Fondului
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat, luni, oferta Franklin Templeton şi contractul privind administrarea Fondului, potrivit unor surse din acţionariat.
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat, luni, oferta Franklin Templeton şi contractul privind administrarea Fondului, potrivit unor surse din acţionariat.
Directoratul Fondului Proprietatea a convocat pentru luni o Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor şi o Adunare Generală Extraordinară.
Pe ordinea de zi a adunării ordinare s-au regăsit, printre altele, aprobarea ofertei Franklin Templeton şi a termenilor şi condiţiilor contractului de management, precum şi aprobarea politicii de investiţii asumată de Franklin Templeton.
Toate subiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate, cu 99,85% din voturile celor prezenţi, a declarat un acţionar privat.
El a precizat că Ministerul Finanţelor Publice a avut câteva obiecţii la unii termeni din contract, care ţin de formularea prevederilor respective, nu de cifre. Aceşti termeni vor fi rediscutaţi, a adăugat acţionarul.
El a mai spus că Franklin Templeton a anunţat, de asemenea, că FP va fi listat la bursă anul viitor.
În Adunarea Generală Extraordinară investitorii vor analiza vânzarea participaţiei deţinute de FP la CEZ Distribuţie, CEZ Vânzare şi CEZ Servicii.
Guvernul a mandatat, recent, Ministerul Finanţelor să susţină la Adunarea Generală a Acţionarilor FP încheierea contractului privind administrarea Fondului cu Franklin Templeton şi să prezinte Executivului, în săptămâna în curs, forma finală a contractului, spre aprobare.
Fondul Proprietatea a fost creat ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de bunuri în timpul regimului comunist.
-
Scrisoare pentru susţinerea aderării României la Schengen, semnată la Reuniunea Forumului Salzburg
Politic astăzi, 18:22
O scrisoare comună pentru susţinerea aderării României şi Bulgariei la Schengen a fost semnată de oficialii prezenţi la Reuniunea ministerială a Forumului Salzburg de la Praga, printre care şi şeful Departamentului Schengen Marian Tutilescu, se arată într-un comunicat al MAI remis, vineri, MEDIAFAX. citeşte tot
-
Blaga: Legat de primării, Ponta a acţionat după principiul: "Mai întâi ia-le banii şi pe urmă vezi dacă aveai de ce"
Politic astăzi, 18:12
Şeful de campanie al PDL, Vasile Blaga, îl acuză pe premierul Victor Ponta de faptul că a luat bani de la 847 de primării fără să verifice în prealabil dacă avea şi motive, el apreciind că premierul, în acest caz, a acţionat după principiul: "Mai întâi ia-le banii şi pe urmă vezi dacă aveai de ce". citeşte tot





Nu exista comentarii