Adamescu, patronul Astra: Decizia ASF este o lovitură de tip mafiot. Vom ataca măsura în justiţie

Deschiderea procedurii de redresare financiară la Astra Asigurări este o lovitură "de tip mafiot" din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară, o decizie incalificabilă, care va genera un şoc internaţional uriaş, a declarat Dan Adamescu, acţionarul majoritar indirect al liderului pieţei.

1180 afișări
Imaginea articolului Adamescu, patronul Astra: Decizia ASF este o lovitură de tip mafiot. Vom ataca măsura în justiţie

Dan Adamescu (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

"Astra este perla industriei de asigurări, nu numai din România, ci şi din estul Europei. Astra este mândria mea. Ceea ce s-a întâmplat azi la ASF, care a decis deschiderea procedurii de redresare financiară, este incalificabil. Astra are 4,6 milioane de clienţi. Să ieşi cu cinismul pe care l-au arătat Ruşanu şi Moldoveanu, cei doi artizani ai acestei lovituri de tip mafiot, (...) este incredibil", a declarat Adamescu într-o conferinţă de presă.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, marţi, că a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, cea mai mare firmă de asigurări, aflată în proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special.

"Se dispune deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea 503/2004, republicată, la Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A (...) reprezentată legal de domnul Iulius Alin Bucşă, în calitate de preşedinte Directorat. Art. 2.- Se desemnează KPMG ADVISORY SRL în calitate de administrator special", se arată în decizia ASF.

Începând de marţi, ASF a suspendat atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare/reasigurare care se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale precum şi drepturile de vot în privinţa numirii şi revocării membrilor Consiliului de supraveghere ai societăţii, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea, precum şi dreptul la remuneraţie al membrilor consiliului de supraveghere.

Adamescu a afirmat că ASF, deliberat, "a inundat piaţa" cu date total sau parţial neadevărate despre Astra Asigurări, pe care ulterior le-au negat.

"Partenerii noştri străini ne urmaresc, ne ştiu datele, ne controlează şi vine acum ASF şi ... avem datele lunare trimise către instituţie ... este o grozăvie ce a spus acest Ruşanu şi acest Modoveanu. Ruşanu habar n-are de asigurări, nu ştie nicio limbă străină. Moldoveanu are puţin habar, dar trebuie să vă uitaţi la poziţiile lui şi să nu uitaţi că vine din PRM, când a intrat în CSA", a spus Adamescu.

El s-a declarat "şocat" de decizia ASF şi spune că autoritatea de reglementare şi-a încălcat propria normă în privinţa paşilor pe care trebuia să îi urmeze în cazul în care un asigurător se confruntă cu probleme.

"Ei zic că suntem subrezervaţi şi că ar trebui să aducem capital. Noi am propus o majorare de capital social de 140 milioane de lei, dar nu am primit niciun răspuns. În urma deciziei ASF, pericolul este un dezastru naţional. Conducerea Astra va fi decapitată de astăzi. KPMG va avea nevoie de luni ca să înţeleaga situaţia Astra. Ei au aruncat o bombă, în condiţiile în care specificul pieţei impunea discreţie şi profesionalism. Eu, personal, şi conducerea Astra suntem şocaţi şi este incredibil şi, dacă verificaţi, nu s-a mai întâmplat niciodată în lume ca autoritatea de reglementare să nu îşi respecte propriile norme. Nu ştiu ce urmări va avea acest act, este şocant, este iresponsabil şi nemaintalnit nicăieri în lume", a spus Adamescu.

Potrivit omului de afaceri, care citează un material apărut într-un ziar din Austria, dacă liderul pieţei din România se clatină, şi alţi asigurători locali, respectiv subsidiarele locale ale VIG şi Uniqa, vor fi afectate.

"Dacă liderul nu va plăti, restul pieţei va plati. Nici Ruşanu, nici Moldoveanu, nici ASF nu ştiu dimensiunile acestui dezastru. Nimeni nu ştie cum vor reacţiona partenerii nostri. Ei ştiu că totul este o potlogărie. Lovitura ASF este incredibilă, inacceptabilă şi noi vom merge în justiţie pentru a anula decizia ASF anunţată azi", a spus Adamescu.

Astra Asigurări este controlată de The Nova Group Investments România SA - 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,3% din capitalul social. The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.

Compania este liderul pieţei de asigurări din România, cu subscrieri de peste un miliard de lei în 2012 şi mai mult de patru milioane de clienţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici