Află cum poţi scăpa de taxa auto, după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat-o ilegală

Guvernul a decis constituirea unei comisii care va stabili, în maximum două săptămâni, dacă opinia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CEJ) privind ilegalitatea taxei de primă înmatriculare impune modificarea legislaţiei referitoare la taxa auto.

317 afișări
Imaginea articolului Află cum poţi scăpa de taxa auto, după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat-o ilegală

Află cum poţi scăpa de taxa auto, după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat-o ilegală (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Comisia va fi formată din reprezentanţi ai ministerelor Mediului, Transporturilor, Justiţiei, Economiei şi ai Departamentului pentru Afaceri Europene.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.

Punctul de vedere al Curţii a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judecă un proces în care un român a dat în judecată statul întrucât a considerat că taxa de primă înmatriculare este ilegală. Magistratii sibieni au vrut să afle de la CEJ dacă taxa contravine sau nu legislaţiei europene.
Citeşte mai multe despre cum poţi scăpa de taxa auto pe www.incont.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici