Alianţa Renault-Nissan a înregistrat vânzări record în 2013 pentru al cincilea an consecutiv

Vânzările alianţei Renault-Nissan au crescut în 2013 cu 2,1%, la 8,264 autovehicule, al cincilea an consecutiv cu livrări record, ca urmare a rezultatelor bune pe cele mai mari două pieţe ale celor doi prodiucători auto, Statele Unite şi China.

306 afișări
Imaginea articolului Alianţa Renault-Nissan a înregistrat vânzări record în 2013 pentru al cincilea an consecutiv

Alianţa Renault-Nissan a înregistrat vânzări record în 2013 pentru al cincilea an consecutiv (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Alianţa Renault-Nissan reprezintă un parteneriat strategic între compania franceză şi cea niponă, lansat în 1999. Renault deţine o participaţie de 43,4% din acţiunile Nissan, iar Nissan 15% din acţiunile Renault. Renault-Nissan controlează, în parteneriat cu o companie rusă de stat, producătorul auto AVTOVAZ, cel mai mare din Rusia.

În plus, Renault-Nissan are colaborări cu alte companii auto, precum Daimler (Germania), Mitsubishi (Japonia), Dongfeng (China) şi Ashok Leyland (India).

"Cererea solidă pe cele mai importante pieţe la nivel global a compensat creşterea anemică şi scăderile din alte regiuni. Vor exista întotdeauna perioade de instabilitate regională, dar rămânem încrezători. În industria auto contează creşterea pe termen lung, iar alianţa Renault-Nissan este bine poziţionată pentru a continua să joace un rol major pe toate segmentele (de piaţă, n.r.) la nivel global", a declarat Carlos Ghosn, director general şi preşedinte al alianţei Renault-Nissan, citat de Automotive News.

Renault a vândut 2,628 milioane de maşini anul trecut, în creştere cu 3,1% faţă de anul anterior. Livrările în Europa au urcat cu 2,4%, la 1,3 milioane, în pofida declinului pieţei pe ansamblu cu 1,7%.

Nissan Motor a vândut 5,1 milioane de maşini anul trecut, în urcare cu 3,3% faţă de 2012. Compania a înregistrat în continuare livrări mai mari de 1 milion de unităţi pe fiecare din cele mai mari pieţe ale sale, China şi SUA.

Cele mai importante 10 pieţe ale Renault-Nissan au fost anul trecut China, SUA, Rusia, Japonia, Franţa, Mexic, Brazilia, Germania, Marea Britanie şi Turcia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici