ANALIST: Pieţele au o perspectivă optimistă asupra economiei europene, mai ales în legătură cu soarta zonei euro. Care sunt principalele riscuri

Investitorii au greşit concentrându-se atât de mult pe agenda politică europeană în 2017, noile tendinţe concentrându-se pe avântul creşterii pozitive din zona euro şi pe încetinirea ciclului de creditare din SUA şi China, spune Christopher Dembik, Head of Macro Analysis la Saxo Bank.

440 afișări
Imaginea articolului ANALIST: Pieţele au o perspectivă optimistă asupra economiei europene, mai ales în legătură cu soarta zonei euro. Care sunt principalele riscuri

ANALIST: Pieţele au o perspectivă optimistă asupra economiei europene, mai ales în legătură cu soarta zonei euro. Care sunt principalele riscuri

„Este pentru prima dată în ultimii trei ani când sunt atât de optimist în legătură cu economia mondială şi mai ales în legătură cu soarta zonei euro. Riscul politic a fost principalul factor ce a determinat evoluţia pieţei în 2016 datorită Brexit-ului şi victoriei surprinzătoare a lui Donald Trump. Totuşi, aşa cum arată rezultatul alegerilor din Franţa, însă nu e nimic de care să ne îngrijorăm de vreme ce aceasta e viaţa normală a ciclurilor economice”, spune Dembik. Analistul mizeaază pe o creştere a ponderii yenului la peste 10% pe piaţa valutară, peste lira sterlină. Pe de altă parte dolarul rămâne principala monedă, cu o cotă de piaţă de 88%, în timp ce euro deţine 31%. „Moneda unică nu a reuşit să seducă investitorii şi în special băncile centrale din cauza lipsei de integrare economică”, spune Dembik.

În zona euro tendinţele sunt pozitive, piaţa prognozând o iniţiativă “Merkcron” de succes pentru repornirea proiectului european după alegerile din Germania. „Optimismul predomină, ceea ce are un impact semnificativ asupra ratei de schimb a euro. Pentru prima dată în trei ani, poziţionarea EUR este acum din nou în teritoriul poziţiilor lungi absolute”, adaugă Dembik.

Analistul are o perspectivă pozitivă cu privire la evoluţia lirei sterline pentru a doua parte a anului, pentru că Brexit-ul a fost deja evaluat în mare măsură în rata de schimb şi, pe baza parităţii puterii de cumpărare, GBP este subevaluată cu 15% faţă de USD.

Principalele riscuri identificate de analistul Saxo Bank sunt: volatilitate scăzută şi o vigilenţă mai scăzută a pieţei; faptul că Trump nu îşi îndeplineşte obligaţiile; riscul destul de mare ca Trump să fie demis.

„Dacă până în septembrie Trump nu reuşeşte să dea semne cu privire la reducerea impozitării, piaţa ar putea reacţiona chiar rău şi ar putea fi factorul determinant pentru o corecţie sănătoasă a pieţei americane (şi, deci, globale). Contrar a ceea ce crezuse, poate dura destul de mult implementarea unei reduceri a impozitelor la scară mare. Spre amintire, lui Reagan i-au luat aproape cinci ani să elaboreze şi să adopte legea pentru o impozitare redusă. O corecţie ar avea viaţă scurtă, luând în considerare factorii macro şi câştigurile care susţin piaţa”, spune Dembik.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici