Analist: Preţurile la energie sporesc îngrijorările legate de inflaţia generată de pandemie

UE a adoptat deja în această vară un pachet de iniţiative având obiectivul ambiţios de a reduce emisiile nete cu 55% până în 2030, sub nivelurile din 1990. Dar acest lucru vine cu anumite costuri, scrie într-un comentariu analistul eToro Bogdan Maioreanu.

416 afișări
Imaginea articolului Analist: Preţurile la energie sporesc îngrijorările legate de inflaţia generată de pandemie

Analist: Preţurile la energie sporesc îngrijorările legate de inflaţia generată de pandemie

Planurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon au fost propulsate din nou de vara fierbinte din acest an pe agenda guvernelor din întreaga lume. Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Peninsula Balcanică, în timp ce în Statele Unite, incendiul Dixie din California este considerat ca fiind cel mai mare din istoria acestui stat. Fumul de la incendiile de pe coasta de vest s-a răspândit până în vestul mijlociu al Statelor Unite, iar ceaţa a declanşat avertismente de sănătate.

Dar, deşi există un sprijin masiv pentru ideea de reducere a emisiilor, lucrurile se pot complica atunci când vine vorba de nota de plata pentru aceste reduceri. Agenda "net zero" a lui Boris Johnson este pusă sub semnul întrebării, deoarece trezoreria britanică a ajuns aparent la concluzia că dacă planul guvernului este pus în aplicare, familiile din clasa muncitoare ar plăti cea mai mare parte a costurilor. Marea Britanie a fost prima mare ţară industrializată din lume care a semnat în 2019 obiectivul "net zero" pentru 2050 şi a consfinţit prin lege o reducere a emisiilor de carbon de 78% până în 2035, cel mai ambiţios plan din lume.

Între timp, în sud-estul Europei, vedem imagini cu oameni îngroziţi urcându-se la bordul unui feribot într-o lumină roşie venită dinspre infernul în flăcări în care s-a transformat pădurea ce înconjoară plaja insulei greceşti Evia, plajă care cu doar câteva zile în urmă era locul unde se făceau fotografii fericite de vacanţă. Casele sunt în flăcări şi în pădurile de la periferia capitalei Greciei, Atena. Situl istoric Olympia, unde torţa olimpică a Jocurilor Olimpice din Japonia, recent încheiate, a fost aprinsă în 2020, este acum înconjurat de păduri în flăcări. Imagini care ar putea, în orice moment, să facă parte dintr-un film de la Hollywood, sunt în această vară realitatea dură din Grecia. Incendii de pădure sunt şi în Turcia, Albania şi Macedonia de Nord. Este o vară fierbinte, cu temperaturi care depăşesc în multe locuri 42 de grade şi vânturi fierbinţi care alimentează incendiile de pădure. Vorbim de pierderi de vieţi omeneşti şi de proprietăţi, de pagube de milioane de euro, dar şi de mii de pompieri din mai multe ţări, inclusiv din România, care se luptă cu flăcările. Din pacate, astfel de imagini tind să devină noua normalitate, repetandu-se in fiecare an.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a dat vina pe schimbările climatice pentru incendiile devastatoare. Raportul IPCC asupra climei publicat astăzi, concluzionează că "dacă nu vor exista reduceri imediate, rapide şi pe scară largă ale emisiilor de gaze cu efect de seră, limitarea încălzirii la 1,5 grade Celsius va fi imposibilă. Clima de care ne vom bucura în viitor depinde de deciziile noastre de acum".

UE a adoptat deja în această vară un pachet de iniţiative având obiectivul ambiţios de a reduce emisiile nete cu 55% până în 2030, sub nivelurile din 1990. Dar acest lucru vine cu anumite costuri. Un efect negativ, deja vizibil, pare să fie creşterea preţurilor la energia electrică, ca urmare a majorării abrupte a preţului certificatelor de emisii de CO2, de la 30 EUR/tonă în luna ianuarie a acestui an la peste 50 EUR/tonă în prezent. Creşterea preţului petrolului şi lipsa gazului necesar pentru a umple rezervele epuizate de iarna grea - în prezent sub nivelurile normale - se adaugă la creşterea inflaţionistă a preţurilor. Iar vara fierbinte creşte cererea şi preţurile la energie pe piaţa europeană, creând îngrijorare pentru consumatorul obişnuit care vede cum îi creşte factura la carburant, electricitate şi gaz.

Una dintre problemele legate de taxele pe emisiile de carbon şi de alte idei luate în considerare ca soluţii pentru reducerea emisiilor este şi contextul în care preţurile au crescut în ultimele luni, pe măsură ce economiile s-au redeschis, din cauza presiunilor asupra lanţurilor de aprovizionare şi a lipsei forţei de muncă.

În România, preţurile benzinei şi motorinei la pompă au atins deja niveluri din 2018. Piaţa spot a energiei electrice cotează 1 Megawatt oră la maxime istorice de peste 200 de euro. Vineri, Banca Naţională a României (BNR) a recunoscut că majorarea din iulie a preţurilor la energie - carburanţi, gaze şi electricitate - este responsabilă pentru creşterea cu aproximativ 1% a indicelui preţurilor de consum, împingând inflaţia peste valorile anticipate.

Este clar că economia românească se redresează, iar BNR consideră că acest lucru s-a datorat exclusiv cererii interne, cu o evoluţie dinamică în sectoarele comerţului cu amănuntul, auto şi al serviciilor către populaţie. Vânzările cu amănuntul în termeni anuali au crescut cu 13,6% în luna iunie, aproape dublu faţă de aşteptările de 7,5%, dar încetineşte. Deşi optimistă că inflaţia va scădea în 2022 păstrându-şi caracterul tranzitoriu, BNR avertizează că această scădere va fi mai mică decât cea anticipată iniţial, dar la limita superioară a intervalului prognozat.

Preocupările privind inflaţia afectează şi investitorii individuali. Sondajul eToro "Retail Investor Beat", realizat prin intervievarea a 6.000 de investitori individuali din 12 ţări, a arătat că majorarea preţurilor bunurilor şi serviciilor pare să influenţeze portofoliile investitorilor. Investitorii din Polonia (55%), SUA (51%), România (48%) şi Germania (48%) au văzut inflaţia ca pe o ameninţare serioasă. În România, starea economiei mondiale (44%) s-a clasat pe locul al doilea şi doar o treime dintre cei intervievaţi au menţionat starea economiei româneşti ca fiind o ameninţare pentru portofoliile lor de investiţii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici