Aniculăesei: Piaţa de arhivare a datelor, potenţial ridicat de creştere în următoarea perioadă

Piaţa soluţiilor de arhivare de date oferă oportunităţi interesante şi importante de creştere pentru companiile care activează în domeniu, este de părere Vasile Aniculăesei, manager de teritoriu al companiei americane Veritas care furnizează soluţii software de management al informaţiilor.

237 afișări
Imaginea articolului Aniculăesei: Piaţa de arhivare a datelor, potenţial ridicat de creştere în următoarea perioadă

Aniculăesei: Piaţa de arhivare a datelor, potenţial ridicat de creştere în următoarea perioadă

„Privim în momentul de faţă piaţa din România, în particular a soluţiilor de arhivare care reprezintă doar o parte a portofoliului nostru, ca o piaţă care oferă oportunităţi interesante şi importante de dezvoltare. Anul acesta estimăm o creştere a afacerii de două cifre, în condiţiile în care Veritas a început să activeze de curând (februarie 2016 -n. red.) pe piaţa locală”, a spus Vasile Aniculăesei.

La nivel global, compania este prezentă prin soluţiile pe care le oferă în 86% din companiile listate în clasamentul Fortune 500.

Potrivit managerului, pe plan local, printre clienţii companiei se află numeroase instituţii bancare şi de asigurări, companii din telecom, dar şi companii din zona de producţie.

Pe lângă soluţiile de arhivare de date, compania mai oferă soluţii pentru disponibilitatea datelor, pentru backup şi recuperare a datelor şi soluţii de appliances integrate pentru backup si recuperare a datelor.
Piaţa de arhivare a datelor, estimată la circa 2 miliarde de dolari în 2014 la nivel global, are un potenţial ridicat de creştere în următorii ani, urmând să înregistreze creşteri anuale de aproximativ 9,1% până în 2019, conform estimărilor companiei de cercetare de piaţă Gartner.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici