ANPC vrea să îşi reducă numărul de angajaţi care ar trebui să se ocupe de insolvenţa persoanelor fizice

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) va avea la nivel central cu 15 angajaţi mai puţin, aceştia fiind din cadrul Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, arată un proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei.

305 afișări
Imaginea articolului ANPC vrea să îşi reducă numărul de angajaţi care ar trebui să se ocupe de insolvenţa persoanelor fizice

ANPC vrea să îşi reducă numărul de angajaţi care ar trebui să se ocupe de insolvenţa persoanelor fizice

„Se impune diminuarea numărului total de posturi al Autorităţii cu 15, astfel numărul total este de 925, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 382, iar pentru comisariatele regionale pentru protecţia consumatorilor 543”, se arată în proiect, care va modifica o Hotărâre de Guvern.

Potrivit Ministerului Economiei, cele 15 posturi sunt vacante, nebugetate şi „au statut de posturi contractuale, acestea fiind din cadrul Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice”.

„Având în vedere faptul că, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, din numărul total de posturi de 940 exclusiv demnitarii, un număr de 397 sunt la nivel central, iar un număr de 543 sunt la nivel teritorial, este necesar ca Hotărârea de Guvern nr. 700/2012 să se modifice în acest sens”, mai arată Ministerul Energiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici