ARCA: Explozia preţurilor materiilor prime şi materialelor de construcţii pune în pericol proiectele de infrastructură

Explozia preţurilor materiilor prime şi materialelor de construcţii şi aplicarea neuniformă a legislaţiei achiziţiilor publice ar putea avea un impact negativ direct asupra pieţei de construcţii şi a proiectelor de infrastructură, susţine Asociaţia Române a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA).

936 afișări
Imaginea articolului ARCA: Explozia preţurilor materiilor prime şi materialelor de construcţii pune în pericol proiectele de infrastructură

ARCA: Explozia preţurilor materiilor prime şi materialelor de construcţii pune în pericol proiectele de infrastructură

Anul trecut, construcţiile au avut cea mai mare contribuţie la evoluţia PIB (Ă0,6 pp), alături de domeniul Informaţii şi Comunicaţii (Ă0,6 pp), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi timp, sectorul construcţiilor este într-o situaţie extrem de dificilă, din cauza creşterii fără precedent a preţurilor internaţionale la materii prime şi materiale, dublată de blocaje în lanţurile de aprovizionare.

Potrivit ARCA, majorarea preţurilor a început după jumătatea anului 2020 pentru toate categoriile de materii prime şi materiale de construcţii, iar creşterile au ajuns până la 40% pentru anumite componente, un nivel record având în vedere intervalul de timp în care au avut loc.

Un alt factor negativ este, în opinia Asociaţiei, faptul că anumite prevederi din legea achiziţiilor publice, care corectează situaţiile în care preţurile cresc accelerat, sunt aplicate discreţionar sau nu sunt aplicate deloc de autorităţi, în lipsa unor directive clare, precise şi unitare.

În acest context, constructorii de autostrăzi cer aplicarea în contractele de achiziţie publică în derulare a unor formule de actualizare a preţurilor şi obligarea autorităţilor contractante să actualizeze valorile estimate ale investiţiilor publice la data lansării licitaţiei şi să prevadă formule de ajustare polinomiale cu aplicabilitate de la începerea execuţiei sau prestării serviciilor.

De aesmenea, ARCA solicită folosirea mecanismelor de modificare/variaţie din contractele de achiziţie publică care au astfel de prevederi sau a celor permise de Legea achiziţiilor publice şi acceptarea plăţii diferenţelor de preţuri de materii prime şi materiale, fie prin acceptarea formării de preţuri noi, fie prin plata diferenţei neacoperite, prin formula de ajustare.

„Construcţiile reprezintă singurul sector cu o pondere importantă la realizarea PIB-ului în care capitalul companiilor este majoritar autohton. Intervenţia imediată a statului este o problemă de securitate naţională. Este necesară o abordare unitară la nivel de Guvern, problema nu trebuie lăsată la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale. În lipsa unei acţiuni la nivelul Guvernului, consecinţele se vor vedea prin creşterea numărului firmelor autohtone care vor intra în insolvenţă sau chiar în faliment, blocaje financiare, imposibilitatea finalizării proiectelor de infrastructură şi prin creşterea numărului de şomeri – cu impact asupra bugetului de stat. Nu cerem ajutoare financiare, ci reglementări unitare şi logice”, a declarat Vlad Vameşu,preşedinte ARCA, citat de Ziarul Financiar.

În prezent, majoritatea materialelor sau materiilor prime pentru construcţii se importă: geosintetice (în principal din Italia, Franţa), parapet (Italia), vopseluri pentru marcaje rutiere (Italia), ţevi şi cabluri pentru lucrările de reţele de utilităţi (Turcia, Rusia), bitum (Polonia, Ungaria, Serbia), oţel beton (Republica Moldova, Rusia, Turcia). Producătorii interni sunt foarte puţini şi fie depind de importuri de materie primă din state non-UE (China, Turcia, Rusia), fie produc în cantităţi foarte mici sau o gamă redusă de produse.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici