ArcelorMittal Galaţi a investit peste 7 milioane de euro pentru reducerea consumului de energie

ArcelorMittal Galaţi a investit peste şapte milioane de euro pentru modernizarea unui furnal, investiţia fiind parte a unui program de eficientizare energetică, care are ca ţintă scăderea consumului de energie cu 15% în următorii cinci ani.

167 afișări
Imaginea articolului ArcelorMittal Galaţi a investit peste 7 milioane de euro pentru reducerea consumului de energie

ArcelorMittal Galaţi a investit peste 7 milioane de euro pentru reducerea consumului de energie (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

În urma acestei investiţii, compania a redus la jumătate consumul de abur al turbosuflantelor, care asigură injectarea de aer rece în furnale şi sunt esenţiale în procesul tehnologic, se arată într-un comunicat al ArcelorMittal Galaţi.

"Derulăm un program amplu de creştere a eficienţei energetice pentru compania noastră, iar actuala investiţie face parte din acest program, permiţându-ne să eficientizăm imediat, cu efect pe termen lung, consumul de energie. Obiectivul nostru este să îmbunătăţim performanţa operaţiunilor noastre, astfel încât să ne putem adapta la cerinţele clienţilor noştri şi, de asemenea, la realităţile pieţei. Vom continua să investim pentru implementarea tehnologiilor moderne, care sprijină utilizarea mai eficientă şi mai productivă a proceselor noastre de producţie", a declarat, în comunicat, Bruno Ribo, director general al ArcelorMittal Galaţi.

În urma investiţiei, cele două turbosuflante sunt mai eficiente şi pot fi operate în funcţie de nivelul de producţie, consumând doar 32-40 de tone de abur pe oră, faţă de 70 de tone înainte de modernizare. Datorită consumului eficient de abur, compania poate să producă o cantitate de energie pe care o poate utiliza în procesul de producţie, arată ArcelorMittal Galaţi.

Investiţia face parte din Proiectul "Energize", care are scopul de a reduce consumul de energie cu 15% în următorii cinci ani. Planul de acţiune al acestui proiect vizează o serie de departamente, de la procese şi echipamente energo-intensive la activităţi de birou, implicând toate aspectele unei afaceri, de la operaţiuni, la mentenanţă, investiţii şi achiziţie.

În ultimii 10 ani, ArcelorMittal Galaţi a investit aproximativ 800 de milioane de euro pentru modernizări tehnologice, ale echipamentelor de producţie şi înlocuirea utilajelor uzate. Aceste investiţii au condus la eficientizarea lanţului de producţie.

Compania face parte din cel mai mare producător de oţel din lume, ArcelorMittal, controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal şi prezent în peste 60 de ţări.

În 2014, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,3 miliarde de dolari şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone. Producţia de minereu de fier a grupului a fost de 63,98 milioane de tone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici