Automobile Dacia a reluat producţia la uzina din Mioveni

Automobile Dacia a reluat luni activitatea de montaj şi caroserie la uzina de la Mioveni, oprită la 22 aprilie din cauza unor probleme de aprovizionare cu piese de către unii furnizori, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Oreviceanu, directorul de comunicare al companiei.

185 afișări
Imaginea articolului Automobile Dacia a reluat producţia la uzina din Mioveni

Automobile Dacia a reluat producţia la uzina din Mioveni (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Încetarea activităţii de montaj a afectat producţia de automobile în perioada respectivă.

În perioada suspendării activităţii la aceste departamente au fost afectate numai patru zile lucrătoare, în condiţiile acordării zilelor libere aferente Sărbătorilor de Paşte.

Astfel, la o cadenţă de 1.377 autoturisme pe zi, Automobile Dacia a pierdut în intervalul menţionat o producţie de peste 5.500 unităţi.

Potrivit reprezentantului constructorului auto, disfuncţionalităţile cu livrarea de piese din partea unor furnizori nu au legatură cu situaţia din Japonia.

"Întârzierile cu livrarea pieselor sunt determinate de dificultăţile de natură financiară pe care le au furnizorii. Fluxul de livrări suferă dereglări de mai multe luni. Este vorba de un tip de motor şi anumite piese de caroserie", a precizat Oreviceanu înainte de suspendarea activităţii la Mioveni.

Ultima oprire a producţiei a avut loc în octombrie 2008, pe fondul instalării crizei financiare.

Automobile Dacia are aproximativ 14.000 de angajaţi.

Vânzările Dacia au crescut cu 12% anul trecut, de la 311.426 la 348.723 de autovehicule, iar cota de piaţă a constructorului în Europa a urcat cu 0,3 puncte procentuale, la 1,6%. În România, Dacia a vândut 36.730 de vehicule, cu 20% mai puţin faţă de 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici