- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Autorităţile americane au confiscat nouă bănci falimentare
Autorităţile americane au confiscat nouă bănci aflate în faliment, cu active în valoare de 18,4 miliarde de dolari şi depozite de 15,4 miliarde de dolari, cea mai amplă măsură de acest tip efectuată într-o singură zi, de la declanşarea crizei financiare.
Numărul total al băncilor care au dat faliment în SUA în 2009 a ajuns la 115, cel mai ridicat nivel anual consemnat din 1992, iar analiştii consideră că procesul va continua.
Printre băncile ale căror active au fost preluate de stat la sfârşitul acestei săptămâni se află şi California National Bank din Los Angeles, al cărei faliment a fost al patrulea ca mărime, în acest an.
Cea mai mare instituţie financiară care a dat faliment în actuala criză a fost Washington Mutual, care, la data declarării incapacităţii de plată, în septembrie 2008, avea active de 307 miliarde de dolari.
Cele nouă bănci, deţinute de FBOP Corp, grup privat din Illinois, au fost preluate de U.S. Bancorp, specializată în cumpărarea de active ale băncilor falimentare.
Activitatea acestor bănci va continua să se desfăşoare normal, în perioada de interimat, ele urmând să opereze ulterior sub brandul U.S. Bank, deţinut de U.S. Bancorp, a declarat Roberta Valdez, purtător de cuvânt al Federal Deposit Insurance Corp, care a ajutat la transferul activelor.
Printre băncile afectate se află Cal National, cea mai are dintre cele nouă, în funcţie de numărul de sucursale.
U.S. Bancorp operează o reţea de peste 770 de sucursale în Illinois, Arizona şi California.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii