Banca Centrală Europeană spune că zona euro riscă să se confrunte cu "psihologia inflaţionistă". Ce înseamnă asta

Inflaţia record din zona euro riscă să alimenteze "psihologia inflaţiei", a declarat luni economistul-şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, referindu-se la fenomenul în care consumatorii şi întreprinderile îşi ajustează obiceiurile în aşteptarea unor preţuri mai mari.

5854 afișări
Imaginea articolului Banca Centrală Europeană spune că zona euro riscă să se confrunte cu "psihologia inflaţionistă". Ce înseamnă asta

Odată ce se instalează psihologia inflaţiei, consumatorii îşi devansează cheltuielile pentru a înfrunta creşterea preţurilor, în timp ce întreprinderile încep să îşi majoreze propriile preţuri, aşteptându-se la costuri mai mari, ambele comportamente perpetuând inflaţia, scrie Reuters.

"În prezent, avem rate foarte ridicate ale inflaţiei şi, în mod clar, am putea fi într-o lume în care psihologia inflaţionistă se instalează", a declarat Lane la dineul anual al Societăţii Economiştilor Profesionişti din Marea Britanie, care a avut loc la Londra.

Inflaţia din zona euro era la finalul lunii mai la 8,1%.

Inflaţia s-a amplificat în ultimul an ca efect al restricţiilor antiepidemice şi al programelor de asistenţă financiară pentru stimularea relansării economice. În ultimele luni, sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană din cauza intervenţiei militare în Ucraina au avut, de asemenea, efecte semnificative asupra inflaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici