Banca Elveţiei se aşteaptă la cele mai mari pierderi din istorie, din cauza întăririi francului

Banca Elveţiei estimează că va raporta pentru anul trecut o pierdere de 23 miliarde franci (23,05 miliarde dolari), cea mai mare din istoria instituţiei, ca urmare a încercărilor de a tempera întărirea francului, în contextul renunţării în ianuarie la plafonul de 1,2 franci pentru un euro.

1184 afișări
Imaginea articolului Banca Elveţiei se aşteaptă la cele mai mari pierderi din istorie, din cauza întăririi francului

Banca Elveţiei se aşteaptă la cele mai mari pierderi din istorie, din cauza întăririi francului (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

O pierdere de 23 de miliarde de franci ar fi cea mai mare înregistrată de banca centrală de la înfiinţarea acesteia în 1907.

Un rezultat negativ de asemenea amploare creşte presiunea asupra preşedintelui instituţiei, Thomas Jordan, criticat deja puternic de industriaşii elveţieni, îngrijoraţi că întărirea monedei afectează exporturile ţării, potrivit publicaţiei americane Wall Street Journal.

Francul, tranzacţionat în prezent la 1,0855 franci/euro, reprezintă un plasament atractiv pentru investitorii în căutare de siguranţă. Mişcarea francului a fost amplificată şi de o depreciere semnificativă a euro, în contextul programului de achiziţie de obligaţiuni lansat de Banca Centrală Europeană.

TITLURILE ZILEI

Rezervele valutare totale s-au situat anul trecut la 587 miliarde de franci. La finele lunii septembrie, deţinerile de euro reprezentau 42% din rezervele de valută ale Băncii Elveţiei, iar cele în dolari aveau o pondere de 33%.

"O pierdere mare era de aşteptat, având în vedere volatilitatea ridicată de anul trecut. Astfel de pierderi pun, însă, presiune pe bancheri, care au nevoie de sprijinul populaţiei pentru a-şi păstra independenţa", a declarat Karsten Junius, economistul şef al băncii J Safra Sarasin.

Banca centrală va face apel la rezerve pentru a plăti un dividend de 15 franci pe acţiune şi va face şi plata obişnuită de 1 miliard de franci către guvern şi cantoane. După aceste plăţi, rezervele Băncii Elveţiei vor coborî de la 27,5 miliarde de franci la 2 miliarde de franci.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici