- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (06.01.2016, 23:10)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României, la 3,9% în 2016 şi 4,1% pentru 2017
Banca Mondială (BM) a îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei României pentru anul acesta la 3,9%, iar pentru anul următor la 4,1%, şi s-a aliniat astfel estimărilor anunţate de alte instituţii internaţionale, precum Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
4144 afișări
Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României, la 3,9% în 2016 şi 4,1% pentru 2017 (Imagine: Shutterstock)
BM a majorat şi estimarea privind avansul PIB pentru anul trecut, la 3,6%, potrivit raportului bianual World Economic Prospects.
Prognozele anterioare ale Băncii Mondiale, prezentate în iunie anul trecut, indicau un avans economic de 3% pentru anul 2015, de 3,2% pentru 2016 şi de 3,5% pentru 2017.
Instituţia a anuntat, miercuri, şi o estimare pentru 2018, an în care anticipează că economia României va creşte cu 4%.
Prognozele recente ale Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional au înaintat procentaje similare, de asemenea îmbunătăţite faţă de estimările precedente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Sindromul rar care te face beat, chiar dacă n-ai băut. Cum a scăpat un belgian de amendă după ce a dat fiola „peste cap”
-
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
-
SUA: Proiectul de lege privind interzicerea sau dezinvestirea TikTok a fost adoptat de Senat. Urmează votul final al lui Joe Biden
-
Tesla promite maşini mai ieftine după ce cererea pentru vehicule electrice a scăzut
Astfel, CE a estimat, în luna noiembrie, creşterea economică a României la 3,5% pentru anul 2015 şi la 4,1% pentru 2016, în timp ce în 2017 ritmul ar trebui să se situeze la 3,6%.
Fondul Monetar Internaţional are estimări apropiate, de 3,4% pentru anul 2015 şi 3,9% pentru 2016, potrivit ediţiei de toamnă a raportului World Economic Outlook.
Guvernul estimează pentrul anul în curs o creştere economică de circa 4%.
La nivel global, creşterea va fi afectată de problemele economiilor emergente, dar avansul PIB ar trebui totuşi să se accelereze uşor, de la 2,4% anul trecut la 2,9% în acest an, evoluţia fiind susţinută de accelerarea economiilor dezvoltate, potrivit raportului Băncii Mondiale.
Deşi este puţin probabilă, o încetinire a economiilor emergente mai puternică decât anticipeză analiştii ar avea consecinţe la nivel global. Printre riscuri se numără eventuale problemele cauzate de înăsprirea politicii monetare a Rezervei Federale a SUA şi creşterea tensiunilor geopolitice.
Pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, care include şi România, însă nu şi zona euro, instituţia financiară estimează un ritm de creştere de 2,1% pentru anul trecut, de 3% pentru 2016 şi de 3,5% pentru 2017 şi 2018.
"Activitatea economică şi balanţele comerciale din această regiune vor beneficia de recuperarea din zona euro, unde PIB este estimat să crească în medie cu 1,7% în 2016-2017, susţinut de politicile monetare ale Băncii Centrale Europene. În plus, unele ţări primesc sprijin pentru investiţii din partea fondurilor structurale şi de investiţii europene", se arată în raportul BM.
Regiunea Europa şi Asia Centrală se confruntă cu riscuri numeroase, avertizează Banca Mondială, printre acestea fiind posibilitatea intensificării tensiunilor geopolitice, menţinerea preţurilor materiilor prime la un nivel scăzut, precum şi declinul remiterilor din ţările dezvoltate.
Un şoc legat de înăsprirea politicii monetare în SUA ar putea duce la condiţii mai puţin avantajoase de finanţare pentru ţările din regiune.
Unul dintre factorii regionali care ar putea afecta România este încetinirea creşterii economice în Turcia, potrivit Băncii Mondiale.
"Estimările noastre sugerează că şocurile privind creşterea economică a Turciei au impact redus şi în cea mai mare parte asupra ţărilor din regiune. O reducere cu un punct procentual a creşterii economice a Turciei taie avansul economic al altor ţări din Europa şi Asia Centrală în medie cu 0,1 puncte procentuale pentru o perioadă de doi ani. Impactul estimat este mai mare în Bulgaria şi România, unde o creştere a PIB al Turciei mai mică cu un punct procentual reduce ratele de creştere cu 0,5%, respectiv 0,2%, pe o perioadă de doi ani", se arată în raportul instituţiei internaţionale.
Banca Mondială a înrăutăţit estimarea privind creşterea în Turcia pentru anul în curs de la 3,9% la 3,5%, respectiv de le 3,7% la 3,5% pentru anul următor. Pentru 2015, banca a îmbunătăţit estimarea de la 3% la 4,2%.
Impactul este mai puternic în cazul în care încetineşte creşterea economică în ţările cu economii dezvoltate, situaţie care reflectă integrarea mai puternică a Europei de Est cu zona euro.
PIB-ul zonei euro ar urma să urce cu 1,7% şi anul acesta şi anul următor, după 1,5% anul trecut.
În regiunea României, Bulgaria ar urma să înregistreze un avans al PIB de 2,2% anul acesta şi de 2,7% anul următor, Ungaria va avea rate de creştere de 2,5%, respectiv 2,7%, iar Polonia de 3,7% în acest an şi 3,9% anul următor.
Citește pe alephnews.ro: A.I. știe cu cine votezi. Cercetătorii spun că Inteligența Artificială poate „prezice” ce orientare politică ai
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Arta cere sacrificii. Anne Hathaway recunoaște că a fost nevoită să sărute 10 bărbați la un casting pentru a testa chimia dintre parteneri
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
CANCAN.RO
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe