Banca Mondială, interesată de structurarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României

Reprezentanţii Băncii Mondiale şi-au oferit „întreaga susţinere şi disponibilitate pentru colaborarea în structurarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Ministerul Economiei.

679 afișări
Imaginea articolului Banca Mondială, interesată de structurarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României

Banca Mondială, interesată de structurarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României

Potrivit instituţiei, Fondul Suveran „va determina prioritizarea investiţiilor şi revitalizarea sectoarelor cheie ale economiei româneşti”.

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu şi Elisabetta Capannelli, Country Manager al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, au avut vieri o întrevedere în cadrul căreia au prezentat „o radiografie completă a situaţiei economice din România, pentru o mai bună înţelegere a poziţionării priorităţilor Ministerului Economiei”, se arată în comunicat.

Discuţiile au vizat, în context, „perfecţionarea legislaţiei privind guvernanţa corporativă, înfiinţarea şi dezvoltarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, precum şi revitalizarea unor sectoare cu potenţial mare de creştere economică.

„Sunt determinat şi vreau să implementez tot ceea ce am dobândit ca experienţă în activitatea managerială în dezvoltarea proiectelor performante economic. Mă voi ocupa cu maximă atenţie de coordonarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi îi asigur pe toţi partenerii acestui proiect de toată susţinerea, transparenţa şi implicarea ministerului pe care îl conduc. În calitatea mea de ministru al Economiei, vă garantez că avem în portofoliu companii puternice, care au proiecte naţionale şi internaţionale de anvergură, în care Banca Mondială se poate implica cu succes pentru dezvoltarea lor”, a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici