Băsescu: Cred că România va relua creşterea economică începând cu 2010

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la emisiunea Pro Motor, difuzată sâmbătă de ProTV, că, în opinia sa, România va relua creşterea economică începând din 2010, anul acesta neexistând perspectiva opririi creşterii economice negative a Produsului Intern Brut (PIB).

Băsescu: Cred că România va relua creşterea economică începând cu 2010 (Imagine: Mediafax Foto)

Întrebat cât crede că va mai dura această criză, Băsescu a răspuns: "Dacă-mi permiteţi o evaluare care nu are nimic comun cu pesimismul, dar o evaluare pe care o am, fără a fi un specialist, nu mă erijez în cel care poate face previziuni, cred că România va relua creşterea economică începând cu 2010. Anul acesta nu avem perspectiva opririi creşterii negative a Produsului Intern Brut".

Potrivit preşedintelui, actuala criză economică "ne-a adus cu picioarele pe pământ".

"Trebuie să înţelegm că nu putem trăi numai din consum. Teoria că ne dezvoltăm prin creşterea consumului s-a dovedit a fi falsă şi tot dezvoltarea prin investiţii rămâne cea care te poziţionează solid la un palier de dezvoltare de pe care nu dai înapoi", a spus Băsescu.

Şeful statului a menţionat că, în ultimii ani, România a avut o creştere a PIB bazată pe consum. "Iată că imediat ce a scăzut consumul am dat înapoi. Dacă era bazată pe investiţii, nu aveai cum să dai înapoi foarte mult", a apreciat el.

În opinia sa, această criză "ne aduce în realitatea economică cea mai dură, dar şi cea mai corectă a ceea ce înseamnă economia de piaţă".

"Economia de piaţă poate să te crească artificial şi am trăit cu bucurie creşterile de salarii şi pe baza unui consum stimulat excesiv, iar tot piaţa ne-a tăiat craca şi ne-a spus că un lucru care costă un leu nu poate costa o sută de mii de lei doar în numele economiei de piaţă şi ne aduce la realităţi", a adăugat şeful statului.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, la TVR, că declinul economic se va opri în ultimul trimestru al anului, iar în 2010 România va înregistra o creştere a Produsului Intern Brut (PIB).



comentează şi tu Momentan sunt 16 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
CRIZĂ ,
creşterea consumului ,
economia de piaţă ,
declin economic ,
consum
COMENTARII
  • radu 16 aug 2009

    trebuie sa se ofere competente reale garzii financiare, dupa modelul statelor civilizate (sua, germania, spania, italia, franta etc.). pana si bulgarii isi verifica bogatii prin intermediul fiscului, numai noi nu avem institutii fiscale de ancheta.
    sa fie ales un model de organizare a garzii financiare din orice tara europeana si sigur vom reduce evaziunea.

  • nume autor 16 aug 2009

    este posibila cresterea preconizata! daca binenteles in urma proceselor se vor recupera prejudiciile aduse tarii din '89 incoace ....flota,combinate,borduriade, etc....

  • santinela 16 aug 2009

    nu mai pacalesti pe nimeni nici tu nici boc.parca vad ca vei spune "sigur ne revenim din criza in 2010,deci voi candida.o singura problema ai,nu te mai alege nici *****.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa