Băsescu, oamenilor de afaceri germani: Priviţi asupra ofertei de privatizare privind energia electrică

Preşedintele Traian Băsescu le-a prezentat, joi, oamenilor de afaceri germani oportunităţile de investiţii în România, menţionând procesele de privatizare din sectorul energetic, al transportului feroviar, potenţialul agricol, precum şi cel turistic, datorat pădurilor virgine.

713 afișări
Imaginea articolului Băsescu, oamenilor de afaceri germani: Priviţi asupra ofertei de privatizare privind energia electrică

Băsescu, oamenilor de afaceri germani: Priviţi asupra ofertei de privatizare privind energia electrică (Imagine: Mediafax Foto)

"Dacă veţi privi în programul oficial anunţat pentru perioada următoare, România a reluat procesele de privatizare, vizând în mod deosebit două sectoare - energia şi transporturile, în mod deosebit transportul feroviar", a afirmat preşedintele Băsescu, la o conferinţă organizată la sediul Deutsche Bank din Berlin.

El a mai spus că România are mari complexe energetice de cărbune şi că este clar că şi randamentele şi nivelul de poluare al acestora trebuie aduse la standarde moderne.

"De aceea, s-a luat decizia privatizării în perioada următoare a unor mari complexe energetice pe cărbune şi aici îmi permit să o spun: Ne interesează în mod deosebit investitori germani care deţin tehnologiile de producere a energiei pe cărbune, ştim că există tehnologii moderne în Germania. Şi, dacă vreţi, luaţi-o ca o invitaţie, măcar priviţi asupra ofertei de privatizare din România în ceea ce priveşte producţia de energie electrică, sector care, până anul acesta, a fost un sector neoferit la privatizare", a continuat Băsescu.

El le-a mai spus oamenilor de afaceri germani că România vizează şi privatizarea transportului feroviar.

"Desigur, ştim că nu sunt prea mulţi interesaţi de transportul de pasageri, dar compania de transport marfă a Căilor Ferate Române va fi oferită foarte curând la privatizare. De asemenea, credem că, având în vedere tradiţia în transporturi feroviare a Germaniei, compania de transport feroviar a României poate fi de mare interes", a punctat şeful statului român.

Un alt sector vizat de preşedintele Băsescu a fost potenţialul agricol.

"Deja, anul acesta, spre exemplu, am ajuns la producţii agricole destul de ridicate, comparabile cu cele din statele dezvoltate din UE, dar industria de procesare este foarte slab dezvoltată. De aceea, o altă zonă de investiţii propice, având în vedere că materia primă se află în România, este industria alimentară şi ştim că există interes în Germania pentru dezvoltarea producţiei alimentare ecologice", a apreciat el.

De asemenea, şeful statului a subliniat oportunităţile de investiţii în turism.

"Pentru cei care nu ştiu, România încă are 30% din pădurile ei păduri virgine. Păduri neatinse de om, care pot fi de un interes turistic extraordinar. Nu numai pădurile, dar şi frumuseţea ţării este propice dezvoltării agroturismului, punerii în valoare a ceea ce avem încă neatins de civilizaţie, dar într-un mod civilizat, într-un turism civilizat. Avem politici de stimulare a astfel de investiţii, dar este clar că România singură nu are capacitate de a-şi pune rapid în valoarea aceste avantaje", a menţionat Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu Angela Merkel, că România va intra într-un proces de mare privatizare, enumerând în acest sens complexele energetice de la Turceni şi Rovinari şi Termocentrala Craiova, precum şi CFR Marfă.

Întrebat în ce domenii ar dori partea română să atragă investitori germani, Băsescu a răspuns că nu este un secret faptul că România va intra într-un proces de "mare privatizare".

El a enumerat complexele energetice de la Turceni şi Rovinari, Termocentrala Craiova şi CFR Marfă.

"Sigur că este de interes major pentru noi o implicare a investitorilor germani într-un spaţiu majoritar în procesul de privatizare având în vedere experienţa şi tehnologiile germane în utilizarea cărbunelui, în industria energetică şi, de asemenea, calitatea tehnologiei germane în domeniul feroviar. Ca urmare, rămâne să vedem dacă putem fi şi convingători", a spus preşedintele Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici