- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Băsescu: România a depăşit vârful crizei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la Etno TV, că România a depăşit vârful crizei şi a dat asigurări că peste cinci ani o să fie de două ori mai bună creşterea salariilor şi a pensiilor, decât a fost din 2004 până acum.
"Noi din această criză vom ieşi cu convingerea că nici măcar o criză nu ne poate înfrânge. Nici măcar o mare criză economică. Pentru că România a depăşit stadiul la care era extrem de vulnerabilă. (...) După criză mai rău nu ne poate fi. Este clar că plecăm în sus. Criza asta după mine a fost şi măsura capacităţii noastre de a depăşi greutăţile. Deja vârful crizei s-a depăşit, de acum începem să revenim către creştere economică, iar în trimestrul doi al anului 2010 chiar vom relua din nou creşterea economică. Asta înseamnă că nu ne mai poate înfrânge nimic", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că, faţă de situaţia din 2004, românii trăiesc mai bine şi că în 2014 românii vor avea de două ori mai bună creşterea salariilor şi a pensiilor, decât a fost din 2004 până acum.
"Se trăieşte mai bine. Acum cinci ani, când am preluat eu mandatul, salariul mediu era 830 de lei. Astăzi este 1835 de lei. Pensia medie era 230 de lei. Astăzi este 715 lei. Deci veniturile populaţiei au crescut. România nu mai este aceeaşi în 2009 cu ce era în 2004. totuşi, eu cred că nu s-a îndeplinit urarea pentru români: să trăiască bine. Peste cinci ani o să fie de două ori mai bună creşterea salariilor şi a pensiilor, decât a fost din 2004 până acum", a adăugat şeful statului.
-
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al lui Szasz
Politic astăzi, 22:57
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, duminică, la Odorheiu Secuiesc, la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este "un eveniment electoral" al lui Szasz Jeno, liderul PCM. citeşte tot
-
Ploaia a făcut ravagii în Bucureşti: Trafic blocat, străzi şi subsoluri inundate în mai multe zone ale Capitalei
Traficul rutier este blocat pe numeroase artere ale Capitalei, iar subsoluri din multe zone ale oraşului au fost inundate din cauza ploii de vineri seară, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii autorităţilor. citeşte tot





GOGOASA electorala , va amintiti cand economia duduia , imediat s-a instalat criza , acum ca a inceput sa creasca cine stie ce ne mai asteapta..
Pe ce lume traiti domnilor am trecut astazi prin Valea Jiului mai precis prin Petrosani si nu imi venea a crede ochilor oameni cautand prin gunoaie .
IN CURIND BASESCU VA FI INLATURAT DE LA PUTERE SI MAFIA VA CONTROLA COMPLET ROMANIA. ASTA VOR DE 5 ANI.. SE FOLOSESC ORICE MIJLOACE : MINCIUNA, SANTAJ, ESCROCHERIE, TRAFIC DE INFLUENTA.
MAJORITATEA POSTURILOR TV, SI ZIARELOR, JUSTITIA SI POLITICA SUNT CONTROLATE DE MAFIA ESCROCILOR
HOTIA, VICLENIA, MINCIUNA, MITOCANIA, AGRESIVITATEA UMPLU ECRANELE SI ZIARELE
IAR POPORUL SE ZBATE MIZERIE NEAGRA !
ROMANIA E SUB ASEDIU !! ROMANI TREZITI-VA !! PRESEDINTELE SA DECLARE STAREA DE URGENTA !