Băsescu: Una dintre concluziile experţilor e că România şi-a îmbunătăţit foarte mult credibilitatea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu delegaţia comună a FMI, UE şi BM, că una dintre concluziile experţilor este că România şi-a îmbunătăţit foarte mult credibilitatea, în urma programelor aplicate în 2009 şi în mod deosebit în 2010 şi 2011.

225 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Una dintre concluziile experţilor e că România şi-a îmbunătăţit foarte mult credibilitatea

FMI (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

"Câteva concluzii ale experţilor cu care m-am întâlnit astăzi: în primul rând, un lucru îmbucurător, România şi-a îmbunătăţit foarte mult credibilitatea, în urma programelor pe care le-a aplicat în 2009, în mod deosebit în 2010 şi 2011", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că, în timpul discuţiei avute cu membrii misiunii FMI, UE şi BM, chiar s-a evocat faptul că, imediat după începutul anului 2009, în primele luni, CDS-ul României era undeva la 750-780, iar în prezent a coborât în jurul a 250.

"Deci România se finanţează mult mai ieftin. De altfel, în 2009 nu ne mai puteam finanţa, datorită costului extrem de ridicat, ca urmare a exceselor anului 2008", a menţionat şeful statului.

"Tot rostită de experţii cu care m-am întâlnit astăzi fraza că România este într-o situaţie mult mai bună decât multe state membre ale UE şi ale zonei Euro şi eu nu fac decât să reproduc ceea ce mi s-a spus astăzi. Ştiam şi eu, dar, dacă vă spuneam din proprie iniţiativă, imediat ar fi fost decredibilizat mesajul, că aşa este la noi", a conchis şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit duminică după-amiază, la Palatul Cotroceni, cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

Misiunea comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an.

Rezultatele evaluării vor fi prezentate luni, într-o conferinţă de presă, de către oficialii FMI, Băncii Mondiale şi cei ai Comisiei Europene.

În luna martie, autorităţile române au decis să prelungească înţelegerea cu Fondul Monetar Internaţional, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).

Noul acord cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici