- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
BCE menţine dobânda cheie la 1% şi anunţă o operaţiune de finanţare a băncilor
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină rata dobânzii de politică monetară la 1%, nivelul minim istoric, conform cu aşteptările analiştilor, şi a anunţat că va pune la dispoziţia băncilor fonduri nelimitate prin intermediul unei operaţiuni monetare în luna septembrie.
Toţi cei 80 de economişti care au participat la un sondaj efectuat de agenţia Reuters au anticipat măsura BCE, iar indicii bursieri nu au reacţionat după anunţarea deciziei.
Băncile vor putea împrumuta fonduri de la BCE pe termen de 12 luni, la o dobândă fixă de 1%, printr-un program similar celui din iunie, când instituţia financiară centrală a introdus în piaţă lichidităţi record de 442 miliarde de euro, a declarat, joi, preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet.
"Această decizie ar trebui să susţină extinderea creditului către economia zonei euro", a spus Trichet.
BCE a anunţat, anterior, că va derula trei astfel de operaţiuni de finanţare în 2009, prima licitaţie având loc în luna iunie.
Economia zonei euro pare să se stabilizeze după o contracţie severă, însă procesul de recuperare va fi gradual, a spus preşedintele BCE.
"Este în conformitate cu aşteptările că semificativa contracţie a activităţii economice s-a încheiat şi este urmată de o perioadă de stabilizare şi recuperare foarte graduală", a afirmat oficialul.
Zona euro pare să treacă printr-un proces de relansare economică mai rapid decât se anticipa, după ce Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au ieşit surprinzător din recesiune în trimestrul al doilea al acestui an.
Produsul Intern Brut al zonei euro s-a redus cu 0,1% în perioada aprilie-iunie, după o cădere de 2,5% în primul trimestru al anului, şi ar putea reveni pe creştere în trimestrul al treilea.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Nu exista comentarii