BERD a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an. Motivele: criza euro, evoluţia agriculturii şi incertitudinea politică

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 0,8%, cât estima în iulie, la 0,5%, motivele fiind criza euro, evoluţia agriculturii şi incertitudinea politică.

638 afișări
Imaginea articolului BERD a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an. Motivele: criza euro, evoluţia agriculturii şi incertitudinea politică

BERD a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an. Motivele: criza euro, evoluţia agriculturii şi incertitudinea politică (Imagine: Shutterstock)

Banca a îmbunătăţit uşor estimarea privind economia anul următor şi se aşteptă acum la o creştere de 1,9%, după ce în precedentul raport anticipa un avans de 1,8%.

"Încetinirea din zona euro, declinul semnificativ al producţiei agricole şi incertitudinea politică sporită au avut un puternic impact de atenuare asupra creşterii României în acest an. În prezent, PIB este estimat să urce cu numai 0,5%, în pofida unui trimestru al doilea solid. Suportul financiar al FMI şi altor instituţii financiare internaţionale a asigurat o protecţie importantă, mai ales în lumina legăturilor financiare strânse ale ţării cu zona euro", se arată în raportul BERD.

Fondul Monetar Internaţional are proiecţii mai optimiste pentru România, atât referitor la acest an, de 0,9%, cât şi pentru anul următor, de 2,5%.

Creşterea în regiunea în care activează BERD va încetini de la 4,6% anul trecut la 2,7% în acest an, urmată de o revenire uşoară, la 3,2%, anul următor, ca urmare a crizei din zona euro, care va continua să afecteze economiile ţărilor în Europa Centrală şi Ţările Baltice, Europa de Sud-Est, Europa de Est şi Caucaz, Turcia, Rusia şi Asia Centrală, dar şi Maroc, Tunisia, Egipt şi Iordania, ţări intrate mai recent sub mandatul băncii.

În Europa Centrală şi în Europa de Sud-Est, regiune din care face parte şi România, cele mai multe state vor înregistra o creştere a PIB mai redusă decât se anticipa anterior, întrucât scenariul de bază pentru zona euro s-a înrăutăţit din nou, se arată în raport.

Mai multe ţări din regiune vor înregistra contracţie economică în acest an, Serbia cu 0,7%, Ungaria cu 1,5%, Croaţia cu 1,9% şi Slovenia cu 2,5%.

BERD a menţinut estimarea de creştere în acest an pentru Bulgaria la 1,2%, în timp ce pentru Polonia a înrăutăţit prognoza de la 2,9% la 2,5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici