BNR: Gradul de bancarizare va creşte dacă băncile vor ieşi cu produsele pe stradă

Gradul de bancarizare va creşte semnificativ dacă băncile vor "ieşi cu produsele pe stradă", întrucât clienţii aleg rar să meargă în sucursale pentru a cere informaţii despre noile servicii şi produse, a declarat, joi, Ruxandra Avram, şef Serviciu Direcţia de Stabilitate Financiară BNR.

274 afișări
Imaginea articolului BNR: Gradul de bancarizare va creşte dacă băncile vor ieşi cu produsele pe stradă

BNR: Gradul de bancarizare va creşte dacă băncile vor ieşi cu produsele pe stradă (Imagine: Cristi Movilă/Mediafax Foto)

"Apropo de bancarizare, să creştem numărul de persoane care sunt clienţi bancari, eu zic că este momentul cel mai bun. Trebuie început prin instrumentele oferite (...) Trebuie ieşit în faţă cu produsul şi acesta trebuie să apară undeva pe stradă, în piaţă, pentru că nu vine clientul la ghişeu să întrebe «Ce produse mai aveţi?». Trebuie să le vadă foarte clar undeva şi atunci bancarizarea va creşte în proporţii mult mai mari", a spus Avram, în cadrul unui eveniment organizat de Finmedia.

Ea a adăugat că băncile trebuie să lanseze produse în linie cu aşteptările noilor generaţii, exemplificând că tinerii îşi doresc carduri, inclusiv pentru a merge în cluburi fără a mai avea grija banilor în numerar, sau pentru accesa o serie de pagini de web.

Oficialul BNR a arătat că instituţiile de plată, precum societăţile de transfer de bani, sunt genul de companii financiare care practică o apropiere mai mare faţă de clienţi, venind în întâmpinarea lor.

"Instituţiile de plată trebuie să trăiască şi ele, sunt bănci care se plimbă pe stradă, fiind mai aproape de clienţii nebancarizaţi", a mai spus oficialul BNR.

Avram a precizat că în prezent există solicitări fie de autorizare directă a unor instituţii de plată, fie de transfer a unor instituţii financiare nebancare în instituţii de plată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici