BNR: Rezervele internaţionale ale României, valute şi aur, au depăşit 36 miliarde euro, în februarie

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2019 au crescut cu aproape 1,7% (aproape 600 de milioane de euro), faţă de finele lunii precedente, până la 36,364 miliarde de euro, arată datele afişate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

397 afișări
Imaginea articolului BNR: Rezervele internaţionale ale României, valute şi aur, au depăşit 36 miliarde euro, în februarie

BNR: Rezervele internaţionale ale României, valute şi aur, au depăşit 36 miliarde euro, în februarie

La 28 februarie, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 32,49 miliarde de euro, o creştere cu aproximativ 1,8% (aproape 570 de milioane de euro) faţă de 31 ianuarie.

În cursul lunii februarie, intrările au fost de 1,195 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), alimentarea contului Comisiei Europene (696 milioane euro) şi altele.

În schimb, ieşirile au fost de 626 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,873 miliarde de euro.

Plăţile scadente în luna martie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de MFP, însumează circa 113 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici