Boc: În a doua parte a acestui an, contribuţiile sociale vor fi cu siguranţă reduse

Contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse "cu siguranţă" în a doua parte a acestui an, urmând doar să fie calculat şi procentul diminuării, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc.

46 afișări
Imaginea articolului Boc: În a doua parte a acestui an, contribuţiile sociale vor fi cu siguranţă reduse

Boc: În a doua parte a acestui an, contribuţiile sociale vor fi cu siguranţă reduse (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Cu siguranţă contribuţiile de asigurări sociale vor scădea în partea a doua a anului, mai rămâne să stabilim exact cu cât", a spus Boc, la postul public de televiziune.

Scrisoarea suplimentară de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie, obţinută şi prezentată de MEDIAFAX în luna noiembrie, relevă că cele două părţi au stabilit să ia în considerare reducerea impozitării forţei de muncă, dar numai dacă economia îşi va reveni şi va crea suficient "spaţiu fiscal", până atunci sistemul de impozitare urmând să rămână neschimbat.

La sfârşitul anului trecut, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, spunea că reducerea contribuţiilor sociale va fi luată în calcul la jumătatea anului 2011, pentru a diminua costul cu forţa de muncă, mai ridicat decât în alte state, în condiţiile în care ţările vecine au început să scadă impozitele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici