- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Boc: Toate contractele de exploatare vor fi desecretizate
Toate contractele privind exploatarea de resurse naturale având clauze clasificate vor fi desecretizate, cu excepţia celor privind probleme de apărare şi siguranţă naţională, iar viitoarele contracte de acest tip vor fi publice.
"Desecretizarea contractului cu Sterling nu este un demers izolat, ci va continua cu celelalte contracte. În mandatul meu, nu vor mai exsita astfel de contracte secretizate", a declarat premierul Emil Boc, la lansarea raportului de analiză, sinteză şi progonoză al Societăţii Academice Române "România 2009, criza economică şi statul de drept".
Surse din piaţa energetică au declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că Ministerul Economiei intenţionează să facă publice contractele încheiate între compania de stat Hidroelectrica şi traderii privaţi de energie, urmând să ceară, în acest sens, acordul firmelor.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gelu Mărăcineanu, a anunţat, joi, că a început demersurile pentru desecretizarea contractului de bază încheiat cu firma Sterling, care ar urma să fie desecretizat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.
Compania Sterling Resources a intrat în atenţie după ce au apărut suspiciuni prind contractul încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) privind explorarea a două perimetre din Marea Neagră.
Citeşte şi
Ministerul Economiei vrea să facă publice contractele dintre Hidroelectrica şi traderi
Corpul de Control al Guvernului verifică instituţiile implicate în acordurile cu Sterling
ANRM a publicat pe site actul adiţional al contractului cu Sterling
-
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului: Un program important pentru actuala guvernare este reabilitarea clădirilor istorice
Social astăzi, 19:44
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, la Zalău, că un program important pentru actuala guvernare este cel de reabilitare a clădirilor istorice, în acest sens existând deja un parteneriat între Ministerul Dezvoltării şi cel al Culturii. citeşte tot
-
Românii vor vota doar cu buletinul, cărţile de alegător nu vor mai fi emise - proiect de lege
Social astăzi, 19:43
Românii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării dreptului la vot de aceste documente, anunţă MAI, care a lansat în dezbatere publică un proiect de lege în acest sens. citeşte tot





Nu exista comentarii