Boeing ar putea vinde 100 de avioane de pasageri în Iran: "Ultimul obstacol în această privinţa sunt permisele de la Departamentul american al Trezoreriei"

Compania americană Boeing se află în negocieri pentru vânzarea a 100 avioane de pasageri către Iran, a anunţat duminică mass-media de stat iraniană, tranzacţie care ar putea marca prima intrare majoră a unei companii americane pe piaţa iraniană după acordul nuclear de anul trecut, relatează AP.

1299 afișări
Imaginea articolului Boeing ar putea vinde 100 de avioane de pasageri în Iran: "Ultimul obstacol în această privinţa sunt permisele de la Departamentul american al Trezoreriei"

Boeing ar putea vinde 100 de avioane de pasageri în Iran: "Orice înţelegere va fi condiţionată de aprobarea guvernului american" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Negocierile s-a desfăşurat în "mai multe etape", iar cifrele finale şi termenii nu au fost încă stabiliţi, informează publicaţia de stat IRAN, care îl citează pe Ali Abedzadeh, şeful Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran.

"Ambele părţi - Iran şi Boeing - au ajuns la un acord scris pentru cumpărarea de avioane Boeing," a mai precizat oficialul iranian.

"Ultimul obstacol în această privinţa sunt permisele de la Departamentul american al Trezoreriei", a mai declarat Abedzadeh pentru publicaţia citată, relatează Reuters.

Compania americană Boeing a refuzat să comenteze discuţiile sau cifra de 100 de avioane, atribuită lui Abedzadeh.

Fakher Daghestani, un purtător de cuvânt al Boeing aflat în Dubai, a refuzat să răspundă la orice întrebări referitoare la declraţiile oficialului de la Teheran.

"Orice înţelegere va fi condiţionată de aprobarea guvernului american", a declarat Daghestani.

Obstacole de reglementare şi sancţiunile americane, care rămân în vigoare şi după implementarea acordului nuclear, ar putea complica afacerea. În pofida eforturilor depuse de către Departamentul de Stat al SUA pentru a încuraja comerţul cu Iranul, multe firme americane rămân îngrijorate cu privire la implicaţiile juridice şi politice ale acordurilor cu această ţară.

Sancţiunile impuse de Washington, care nu sunt legate de programul nuclear, vor rămâne în vigoare, iar congresmenii americani au avertizat compania Boeing împotriva afacerilor cu Iranul, mai ales că acordul nuclear rămâne un subiect sensibil în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în acest an.

În urma acordului nuclear de anul trecut, producătorii de aeronave comerciale au primit aprobarea de a intra pe piaţa iraniană. Deja, compania aeriană Iran Air a semnat mai multe acorduri şi va cumpăra 118 de avioane de la Airbus şi alte 20 de aeronave de la producătorul franco-italian ATR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici