Bucureşti şi Kiev, singurele capitale din Europa Centrală şi de Est unde locuinţele noi s-au scumpit la sfârşitul lui 2011

Bucureştiul şi Kievul sunt singurele capitale din Europa Centrală şi de Est (ECE) care au înregistrat o creştere a preţurilor locuinţelor noi în ultimul trimestru al anului trecut, majorarea pe piaţa bucureşteană ajungând la 5%, potrivit unui studiu al firmei poloneze de consultanţă imobiliară REAS.

Bucureşti şi Kiev, singurele capitale din Europa Centrală şi de Est unde locuinţele noi s-au scumpit la sfârşitul lui 2011 (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

În celelalte capitale luate în considerare, Varşovia, Budapesta, Praga, Bratislava, Sofia, Talin, Liubliana, Vilnius, Riga şi Zagreb, preţurile au stagnat sau au scăzut.

Pe întreg anul trecut, preţul mediu cerut de dezvoltatori pentru apartamentele din Bucureşti s-a redus cu 1,4%, se arată în studiu.

"În ciuda unor fundamente puternice ale pieţei, sectorul apartamentelor noi a continuat să se confrunte cu dificultăţi în 2011. Problema principală a venit din partea cererii care a rămas redusă din cauza mai multor motive, respectiv performanţa scăzută a indicatorilor macroeconomici, puterea de cumpărare şi starea de expectativă a cumpărătorilor de case", se menţionează în raport.

În acelaşi timp, autorii studiului arată că există totodată o aparentă lipsă de încredere a cumpărătorilor în dezvoltori din cauza multor proiecte nefinalizate sau îngheţate.

"Însă, acei dezvoltatori care au rămas activi pe piaţă au putut să-şi apere preţurile", afirmă sursa citată.

Preţurile locuinţelor din Bucureşti au avut în ultimul trimestru din 2011 o evoluţie contrară celei din alte capitale din regiune, respectiv comparativ cu Varşovia sau Praga unde s-a înregistrat o scădere de peste 5% a preţurilor. În Varşovia, şi scăderea anuală este superioară celei înregistrată în Bucureşti, ajungând la 2,8%.

Potrivit studiului, în trimestrul al treilea din 2011, în Bucureşti erau disponibile la vânzare 97 de proiecte rezidenţiale, totalizând 4.419 apartamente, cele mai multe cu preţuri medii de până la 1.500 de euro pe metru pătrat. Sunt însă dezvoltatori care solicită şi preţuri de peste 2.000-2.500 de euro pe metru pătrat.

Spre comparaţie, în Praga, în ultimul trimestru al anului trecut, dezvoltatorii aveau spre vânzare 7.272 de apartamente în 352 de complexuri. Cele mai multe locuinţe au preţuri în jurul valorii de 2.000 de euro pe metru pătrat, existând însă şi ansambluri unde preţurile ajung şi la circa 4.500 de euro pe metru pătrat.

În Varşovia, REAS a inventariat 411 ansambluri de locuinţe, totalizând 18.188 de unităţi. În acest caz, preţurile pornesc de la 1.400 de euro pe metru pătrat şi ajung la 2.400 de euro pe metru pătrat.

REAS activează pe piaţa serviciilor de consultanţă imobiliară pe segmentul rezindeţial din Europa Centrală, în parteneriat cu Jones Lang LaSalle.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
LOCUINŢE ,
STUDIU ,
COMENTARII
  • alex 25 feb 2012

    adevarul este ca in special in bucuresti preturile pentru apartamentele noi sunt crescute si mentinute artificial. vezi existenta pe piata a unor colosi in domeniu care pe langa departamentul de vanzari efectiv au si agentie de PR si deci conexiuni suficient de puternice in presa pentru a inocula potentialilor…

  • adevarul 24 feb 2012

    adevarul e ca preturile au scazut. astia mananca rahhhat.imobiliarele sunt la pamant. nu se mai vinde nimic.astea sunt ultimele intoxicari, oricum nu mai prostesc pe nimeni, oamenii nu mai arunca banii pe fereastra ca in 2006

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa