Bugetul de stat este obligat să finanţeze proiectele ce ar fi trebuit derulate cu bani "gratis" ai Uniunii Europene

Bugetul de stat este obligat să finanţeze proiectele ce ar fi trebuit derulate cu bani "gratis" ai Uniunii Europene. Ministerul Finanţelor va solicita Guvernului să aloce în tri­mestrul al doilea pentru împru­muturi către autorităţile de management al fondurilor UE 2,4 mld. lei (550 de milioane de euro), după ce în trimestrul I valoarea împrumuturilor din Trezorerie pentru proiectele europene s-a ridicat la 1,4 mld. lei (320 mil. euro), a anunţat ministrul finanţelor Bogdan Drăgoi.

338 afișări
Imaginea articolului Bugetul de stat este obligat să finanţeze proiectele ce ar fi trebuit derulate cu bani "gratis" ai Uniunii Europene

Bugetul de stat este obligat să finanţeze proiectele ce ar fi trebuit derulate cu bani "gratis" ai Uniunii Europene (Imagine: Shutterstock)

Situaţia nu ar fi dezolantă dacă într-un ori­zont rezonabil banii ar fi recuperaţi din de­con­tările făcute de Comisia Europeană pe pro­iec­tele euro­pene.

Dar datele arată că ritmul ram­bur­sărilor este extrem de scăzut - doar 194 mil. euro în primele trei luni ale anului, faţă de un pro­gram bugetat de 875 mil. euro. Guvernul s-a angajat ca în 2012 să absoarbă de la UE pe programe structurale în total 3,5 mld. euro.

Plăţile către beneficiarii locali ai fondurilor euro­pene, care urmează să fie decontate la Bruxelles, au fost de 2,5 mld. lei (circa 570 mil. euro) potrivit datelor de la Ministerul Afacerilor Europene, adică de două ori mai mulţi bani decât a "recuperat" România de la Bruxelles. O parte din aceşti bani reprezintă prefinanţări de la UE, dar majoritatea sunt bani de la bugetul de stat. 

La sfârşitul lunii martie, stocul sumelor acor­date către beneficiarii de fonduri UE ajunsese la 16 mld. lei (3,7 mld. euro), dar valoarea rambur­sărilor de la UE a fost în sumă totală de 1,26 mld. euro.

Iarăşi, bugetul de stat, alimentat din taxe şi impozite, a suplinit, într-o manieră generoasă, lipsa capacităţii de atragere a fondurilor.

Angajamentul Guvernului era şi este să atragă anul acesta 3,5 mld. euro din fondurile structurale şi de coeziune (6 mld. euro cu tot cu fondurile pentru agricultură).

Acest lucru ar fi însemnat o medie lunară de 291 mil. euro şi o medie a unui trimestru de 875 mil. euro. Dar în T1 sumele atrase au însemnat 194 mil. euro, adică 22% din media sumelor ce trebuia atrase într-un trimestru astfel încât administraţia să spună la sfârşitul anului: am atins ţinta propusă de 3,5 mld. euro pe fonduri structurale şi de coeziune.

Citeşte mai multe despre fondurile UE care stau în seifurile de la Bruxelles pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici