Bursa a crescut cu 2,9%, după ce în precedentele trei şedinţe a scăzut cu 5,3%

Bursa a crescut cu 2,88% şi a recuperat astfel o parte din scăderea de 5,3% înregistrată în precedentele trei şedinţe, pe o lichiditate în revenire şi asigurată în proporţie de 42% de tranzacţii negociate cu acţiuni Ropharma (RPH), SIF Moldova (SIF2), Fondul Proprietatea (FP) şi Retrasib (RTRA).

103 afișări
Imaginea articolului Bursa a crescut cu 2,9%, după ce în precedentele trei şedinţe a scăzut cu 5,3%

Bursa a crescut cu 2,9%, după ce în precedentele trei şedinţe a scăzut cu 5,3%

Piaţa locală a avansat cu peste 1% încă de la deschidere, revenirea fiind determinată de menţinerea burselor externe pe creştere, de până la 2,9%. Totuşi, la fel ca în precedentele şedinţei, amplitudinea variaţiilor de pe piaţa locală a fost mai redusă decât cea a mişcărilor de pe bursele externe, care au urcat cu până la 4,6%.

"Explicaţia decalajului dintre piaţa românească şi bursele externe atunci când acestea cunosc un reviriment ţine de prezenţa slabă a cumpărătorilor în ringul autohton, iar cei prezenţi adoptă mai degrabă o atitudine de aşteptare, preferând acumularea defensivă în această perioadă de nesiguranţă şi nelinişti pe plan internaţional", a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

La finalul anului, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 3,45%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,48% peste închiderea de luni.

Totodată, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 3,4%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, al primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a avansat cu 3,33%.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni pe piaţa principală de 27,3 milioane lei (6,4 milioane euro), suma reprezentând 58% din rulajul de pe segmentul acţiunilor, de 47,3 milioane lei (11 milioane euro).

În primele două ore au fost realizate şi şase tranzacţii negociate cu acţiuni Ropharma (RPH), SIF Moldova (SIF2), Fondul Proprietatea (FP) şi Retrasib (RTRA), în valoare cumulată de 20 milioane lei (4,6 milioane euro). Suma reprezintă restul de 42% din rulajul pieţei acţiunilor.

"Deal-urile pot fi puse pe seama unor balansări în portofoliul unui asset manager (administrator de fonduri şi active -n.r.)", a afirmat Chişu.

Valoarea tututor tranzacţiilor cu acţiuni, de 47,3 milioane lei (11 milioane euro), a fost de aproape două ori mai mare decât rulajul de luni, de 24 milioane lei (5,6 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea s-au menţinut în topul rulajelor, cu operaţiuni de 15,3 milioane lei, iar preţul a crescut cu 3,6%, la 0,4455 lei. Cu acţiunile FP au fost realizate şi două deal-uri cu 0,1% din titlurile Fondului, pentru 6,1 milioane lei.

Acţiunile Erste au continuat să crească vizibil şi marţi, impulsionate de evoluţia de pe piaţa de la Viena. Market makerii de la BVB au ridicat preţul încă de la deschidere, pentru a-l aduce la un nivel apropiat de cel de pe bursa din Austria. La finalul şedinţei, pe busa de la Bucureşti acţiunile Erste erau în creştere cu 10,15%, la 90,1 lei (20,9 euro), iar pe piaţa de la Viena avansau cu 9,31%, la 20,72 euro.

"Veştile legate de măsurile propuse de liderii europeni au oferit o nouă gură de oxigen burselor din regiune şi de peste ocean, dar situaţia economico-financiară are încă multe necunoscute care pot oricând să surprindă negativ pieţele inducând deprecieri în continuare. Din acest motiv consider că este puţin probabil ca evoluţia bursei româneşti să fie una diferită de cea a climatului internaţional, iar o revenire a cotaţiilor indicilor spre nivelele de la începutul anului este puţin probabilă", a mai spus brokerul de la IFB Finwest.

Unii investitori au realizat şi transferuri cu produse structurate (2,4 milioane lei), contracte futures (142.000 de lei) şi unităţi de fond (47.000 de lei). Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 50 milioane lei (11,6 milioane euro), valoare cu 88% peste cea de luni, de 26,6 milioane lei (6,2 milioane euro).

Pe piaţa Rasdaq, operaţiunile au cumulat 1,3 milioane lei, sumă de aproape patru ori mai mare decât rulajul din şedinţa precedentă, de 339.000 de lei.

Titlurile Electromontaj Sibiu (ELJA) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 570.000 de lei, iar preţul a stagnat la 30 de lei.

Bursele vest-europene au urcat cu până la 4,6%, iar pieţele din Europa Centrală şi de Est au crescut cu cel mult 4,5%. Investitorii au reacţionat pozitiv încă de luni la unele informaţii că oficialii europeni lucrează la un plan de a folosi Fondul European de Stabilitate Financiară drept "pârghie" pentru a obţine mai multe fonduri destinate sprijinirii ţărilor cu probleme financiar-fiscale severe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici