Bursa a crescut vineri cu 4,5%, în cel mai alert ritm din ultimele două luni. Ce a influenţat piaţa

Bursa a crescut vineri cu 4,56%, în cel mai alert ritm din ultimele două luni, susţinută de introducerea unor ordine mai mari de cumpărare chiar la închidere pentru acţiuni precum Banca Transilvania, Transelectrica şi BVB.

451 afișări
Imaginea articolului Bursa a crescut vineri cu 4,5%, în cel mai alert ritm din ultimele două luni. Ce a influenţat piaţa

Bursa a crescut vineri cu 4,5%, în cel mai alert ritm din ultimele două luni (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

Piaţa a înregistrat a treia zi consecutivă de creşteri şi a reuşit să recupereze corecţiile de luni şi marţi, când a atins cel mai redus nivel din ultimii doi ani. Astfel, în această săptămână Bursa a avansat cu 3,73%.

Piaţa a deschis şedinţa de vineri în creştere, investitorii reacţionând pozitiv la ascensiunea burselor internaţionale. Pieţele vest-europene au trecut pe scădere uşoară după primele două ore, influenţate de reducerea ratingurilor de către Moody's pentru o serie de bănci portugheze şi britanice, însă întoarcerea nu a avut efecte şi pe bursa de la Bucureşti, aceasta continuând să avanseze, cu peste 2%.

Bursele vest-europene au revenit pe verde după ora 15:30, susţinute de publicarea unor indicatori peste aşteptări despre piaţa muncii din SUA. Recuperarea burselor externe a dus la accelerarea uşoară a creşterilor pe piaţa de la Bucureşti, de la 2% la 3%.

Ascensiunea pieţei s-a accelerat chiar la închidere, la peste 4%, datorită creşterilor acţiunilor Banca Transilvania (TLV), Transelectrica (TEL) şi Bursa de Valori (BVB). Creşterea titlurilor Băncii Transilvania s-a amplificat de la 3,79%, la 9,83%, iar în cazul acţiunilor Transelectrica ascensiunea a fost accelerată de la 8,53% la 11,18%.

Acţiunile BVB au încheiat în urcare cu 9,5%, în condiţiile în care cu cinci minute înainte de închidere avansul era de numai 4,5%.

"Creşterile de pe pieţele internaţionale din ultimele zile s-au datorat probabil zvonurilor potrivit cărora băncile europene ar urma să fie recapitalizate. La BVB, în urma scăderilor din primele două zile ale săptămânii, indicele BET-FI ajunsese la nivelurile minime din iulie 2009, prag considerat atractiv de o parte din investitori (...) Este greu de spus dacă până la finalul anului piaţa locală îşi va reveni, depinde mult de felul în care va fi gestionată recapitalizarea băncilor europene, care vor fi sursele prin care băncile vor fi finanţate, ce se va întâmpla cu Grecia", a declarat pentru MEDIAFAX Dragoş Dărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 6,33%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 6,5% peste nivelul de joi.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea au ridicat indicele BET-FI cu 5,28%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a avansat cu 5,78%.

"La nivelul investitorilor consider că vor conta mult şi rezultatele financiare ale companiilor din SUA şi Uniunea Europeană, bilanţurile contabile vor arăta cum a evoluat activitatea fiecăreia în perioada iulie - septembrie, perioadă în care datele macroeconomice au indicat o încetinire a creşterii economice, iar concluzia sondajelor de opinie adresate consumatorilor, analiştilor şi investitorilor instituţionali a fost că încrederea în viitorul economiei a scăzut", a completat analistul de la Tradeville.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 67,4 milioane lei (15,7 milioane euro), valoare cu 80% peste suma transferurilor din şedinţa precedentă, de 37,4 milioane lei (8,6 milioane euro).

"O piaţă de capital sănătoasă şi mai rezistentă la şocurile economice se construieşte pe economiile şi fondurile de pensii ale investitorilor locali. Economia României nu este însă, momentan, suficient de productivă astfel încât să susţină o rată de economisire mare a populaţiei, motiv pentru care consider că, pentru a se dezvolta piaţa locală de capital are nevoie în continuare de investitori străini", a spus Dărăbuţ.

Rulajul pieţei a fost asigurat în proporţie de 34% de un deal cu 0,28% din acţiunile BRD, în valoare de 23,1 milioane lei (5,3 milioane euro). Pe piaţa principală, titlurile băncii au crescut cu 4,55%, la 11,5 lei, iar operaţiunile au însumat 1,9 milioane lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de 23,3 milioane lei, iar preţul acestora a urcat cu 3,84%, la 0,4517 lei.

"În timp ce BET-FI a scăzut în primele două zile din această săptămână cu 8,6%, titlurile FP au pierdut doar 2,3%. Cu alte cuvinte, piaţa consideră, cel puţin pentru moment, că preţul de 0,42 lei/acţiune ar fi unul bun pentru cei cu un orizont de timp mai îndelungat", a conchis analistul.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,8%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est avansau cu cel mult 2,7%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici