Bursa de Valori Bucureşti îşi alege luni preşedintele. Priorităţile viitorului Consiliu de Administraţie

Luni au loc alegeri pentru Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), iar trei candidaţi se bat pentru funcţia de preşedinte. Ce promit ei şi care ar trebui să fie priorităţile viitorului Consiliu de Administraţie?

81 afișări
Imaginea articolului Bursa de Valori Bucureşti îşi alege luni preşedintele. Priorităţile viitorului Consiliu de Administraţie

Bursa de Valori Bucureşti îşi alege luni preşedintele. Priorităţile viitorului Consiliu de Administraţie (Imagine: Theodor Pana/Mediafax foto)

Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, şi Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, îl înfruntă pe Stere Farmache, cel care conduce bursa de 16 ani.

Din 2006, de când şi-au împărţit acţiunile bursei, brokerii se bat ca să o conducă. O dată la doi ani se vorbeşte despre ale­geri, se fac strategii, alianţe şi se pro­clamă schimbarea. Cu trei condu­ceri în ultimii cinci ani, bursa e tot la nivelul din 2005. Tranzacţiile medii cu acţiuni în 2011 au fost sub 10 milioane de euro, la fel ca şi în 2005, iar capita­li­zarea BVB la finalul anului este de 16,3 miliarde de euro, faţă de 15,3 mld. euro la finalul lui 2005, deşi între timp s-au listat Erste şi Fondul Pro­prietatea.

Numărul de so­cie­tăţi emitente a crescut de la 64 la 79, dar majoritatea com­pa­ni­ilor noi au venit de pe piaţa RASDAQ, iar singurele listări notabile au fost Trans­elec­trica, Transgaz şi Fon­dul Proprie­tatea, iar din mediul pri­vat doar Teraplast poate fi consi­derat o achiziţie.

În schimb, numărul de conturi active la cumpărare era de aproape 11.000 la finalul lui 2005. În decembrie 2011 au mai rămas 2.600, adică mai puţin de un sfert. Pâlpâie luminile de avarie: bursa nu are investitori, nu are emitenţi noi, nu are anvergură şi credibilitate, nu este o sursă de finan­ţare pentru economie.

Citeşte mai multe despre alegerile de la Bursa de Valori Bucureşti pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici