Bursele din lume, în scădere puternică după anunţul Federal Reserve

Bursa de la New York a înregistrat miercuri cele mai abrupte scăderi din ultima lună, după ce Federal Reserve a arătat că economia SUA este vulnerabilă la riscuri semnificative şi a luat noi măsuri de stimulare a economiei.

575 afișări
Imaginea articolului Bursele din lume, în scădere puternică după anunţul Federal Reserve

Bursele din lume, în scădere puternică după anunţul Federal Reserve (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 2,49%, iar Standard & Poor's 500 a coborât cu 2,94%, în timp ce Nasdaq Composite a pierdut 2,01%.

Vânzările au accelerat, iar rulajul a crescut în ultima oră de tranzacţionare, declinul fiind condus de bănci şi companiile de asigurări.

Acţiunile Bank of America au pierdut 7,5%, iar titlurile Prudential Financial au coborât cu 6,6%, în timp ce indicii celor două sectoare s-au retras cu peste 5%.

Şi bursele din Asia au scăzut puternic, după comentariile Fed privind economia

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 2,1%, afectat de comentariile băncii centrale americane şi de prăbuşirea acţiunilor operatorului telecom Softbank, care ar putea pierde în curând exclusivitatea pe comercializarea de iPhone-uri în Japonia.

Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a căzut cu 4,5%, la minimul ultimelor 14 luni, din cauza retragerilor de capital de pe pieţe emergente puternice, precum Hong Kong şi Indonezia.

Analiştii anticipează că pieţele europene vor deschide în scădere cu 3%, în timp ce mărfurile şi valutele emergente sunt în scădere pe fondul vânzării masive de active riscante.

Şi bursele europene au deschis în scădere puternică

Indicele FTSEuforist 300 al principalelor acţiuni europene a scăzut cu 2,5% până la ora 7:06 GMT.

Miercuri, indicele a închis în coborâre cu 1,7%.

FTSEurofirst 300 a pierdut 20% de la începutul anului, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro şi frânarea creşterii economice în SUA şi la nivel mondial.

Acţiunile miniere au resimţit presiuni puternice, după deprecierea principalelor metale cu până la 3,4% din cauza temerilor privind cererea.

Indicele sectorului minier european a pierdut 4,8% în debutul sesiunii.

Bursa de la Bucureşti afişa o corecţie de 1,62% după primele transferuri, în linie cu pieţele externe

La ora 10:30, indicele celor mai lichide zece acţiuni, BET, era în coborâre cu 1,99%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,68% sub nivelul şedinţei precedente.

Totodată, indicele BET-FI, care urmăreşte cele cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), scădea cu 1,94%.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a coborât cu 1,93%.

Lichiditatea de pe segmentul de acţiuni era de 2,4 milioane lei (567.000 lei), mult peste rulajul din aceeaşi perioadă a sesiunii precedente, când investitorii au transferat în total acţiuni de 275.000 de lei (64.000 de euro).

După cum se aşteptau economiştii, Federal Reserve a anunţat că va încerca să reducă costurile de finanţare din economie prin vânzarea de titluri de Trezorerie cu maturitatea pe termen scurt în valoare totală de 400 miliarde de dolari şi cumpărarea de titluri cu scadenţa pe termen lung în cuantum similar.

În plus, banca centrală a anunţat măsuri de susţinere a pieţei ipotecare prin investirea unor sume din creanţele ajunse la scadenţă în titluri de valoare compuse din credite ipotecare în loc de titluri de Trezorerie.

Investitorii se tem însă că măsurile Fed vor avea un impact limitat asupra creditării, într-o economie care pare să stagneze, după cum a observat şi banca centrală.

Traderii au atribuit scăderea de pe finalul zilei ieşirii investitorilor de pe poziţiile asumate în urma creşterilor de săptămâna trecută şi intrării pe noi poziţii scurte după ce declaraţiile Federal Reserve nu au reuşit să determine creşteri pe piaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici