Bursele europene au deschis miercuri în scădere, în aşteptarea negocierilor din Grecia

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, după ce au atins marţi maximul ultimelor cinci luni şi jumătate, pe fondul nesiguranţei din piaţă privind discuţiile dintre Grecia şi creditorii privaţi.

80 afișări
Imaginea articolului Bursele europene au deschis miercuri în scădere, în aşteptarea negocierilor din Grecia

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, în aşteptarea negocierilor din Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,5% până la ora 8:10 GMT, după ce a atins marţi cel mai ridicat nivel de la începutul lunii august.

Potrivit unei stiri de ultima ora, acţiunile miniere au înregistrat miercuri scăderi importante, indicele sectorului coborând cu 1,2%, din cauza deprecierii preţurilor mărfurilor.

Acţiunile grupului Tullow Oil, cea mai mare companie independentă de explorare petroliferă din Europa, au scăzut cu peste 6%, după date dezamăgitoare privind activitatea comercială.

Grecia reia miercuri discuţiile cu creditorii privaţi, încercând să ajungă la un acord pentru reducerea datoriilor şi evitarea falimentului.

Bursele din Asia au stagnat miercuri, însă indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 1%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici