Bursele europene scad odată cu creşterea tensiunilor dintre SUA şi China

Pieţele europene au scăzut vineri, pe fondul tensiunilor crescânde între SUA şi China care au stins sentimentele pozitive ale săptămânii datorate eliminării restricţiilor de pe continent, relatează CNBC.

397 afișări
Imaginea articolului Bursele europene scad odată cu creşterea tensiunilor dintre SUA şi China

Bursele europene scad odată cu creşterea tensiunilor dintre SUA şi China

Indicele paneuropean Stoxx 600 pan-european a scăzut cu 1,2%, acţiunile companiilor auto, cu un minus de 2,7%, conducând plutonul.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, este aşteptat să organizeze vineri o conferinţă de presă „cu privire la China”, iar pieţele se aşteaptă la o suplimentare a tensiunilor dintre cele mai importante superputeri economice ale lumii.

Pieţele asiatice au scăzut vineri, după ce Congresul naţional chinez a aprobat noua lege a securităţii, joi, indicele Hang Seng din Hong Kong scăzând cu 0,7%.

Anunţul conferinţei de presă a lui Trump a făcut ca Wall Street să piardă câştigurile zilei în ultima oră de tranzacţionare, toţi indicii majori închizându-se în teritoriu negativ pentru prima dată în ultimele trei zile.

Sectorul auto european a foat afectat de informaţiile despre Renault, care discută cu sindicatele o restructurare în masă a operaţiunilor sale franceze, care ar viza încetarea producţiei în mai multe fabrici, producătorul auto urmând să renunţe la 15.000 de locuri de muncă în întreaga lume, în speranţa de a supravieţui căderii vânzărilor.

Acţiunile Rolls-Royce au continuat să scadă, cu peste 7,5% după ce S&P a redus ratingul de credit al producătorului de maşini de lux şi a motoarelor de avion la categoria „junk”.

La Bucureşti indicele BET înregistra un minus de 0,59% la mijlocul zilei, majoriatea celor mai lichide acţiuni consemnând scăderi de sub un procent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici