Carlos Tavares, CEO Renault, s-a retras din funcţie, vizând poziţia de CEO la Ford sau GM

Directorul operaţional executiv al Renault, Carlos Tavares, se retrage din funcţie începând de joi, atribuţiile sale fiind preluate temporar de directorul general Carlos Ghosn, după ce a declarat recent că ar dori să preia conducerea General Motors sau Ford.

322 afișări
Imaginea articolului Carlos Tavares, CEO Renault, s-a retras din funcţie, vizând poziţia de CEO la Ford sau GM

Carlos Tavares, CEO Renault, s-a retras din funcţie, vizând poziţia de CEO la Ford sau GM (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tavares se va ocupa de "alte proiecte personale", se spune într-un comunicat al Renault, grup care deţine şi Dacia.

"Domnul Carlos Ghosn, preşedinte şi director general executiv, doreşte să îi mulţumească lui Carlos Tavares pentru contribuţia de succes la rezultatele companiei pe parcursul carierei sale", se arată în comunicat.

Astfel, Ghosn preia interimar funcţia de director operaţional, iar compania va stabili şi va anunţa în curând "o readaptare a organizării managementului".

Carlos Tavares, 55 de ani, a declarat recent pentru Bloomberg că are şanse mici să devină succesorul lui Ghosn (59 de ani), şi că ar dori să preia conducerea General Motors (GM) sau Ford.

"Orice persoană cu pasiune pentru industria auto ajunge la un moment dat la concluzia că are energia şi ambiţia să devină numărul unu", a afirmat Tavares.

Tavares ar fi astfel în cursa pentru preluarea conducerii General Motors sau Ford, ai căror directori generali, Dan Ackerson (64 de ani), respectiv Alan Mulally (68 de ani) s-ar putea retrage în curând.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici